Startul ediției cu numărul 5 a avut loc vineri, 2 august, când cele 38 de mașini de epocă înscrise în acest an la raliu au pornit prin județ. Ediţia din acest an va acoperi un traseu de aproximativ 400 km, împărţit în şase etape, care va străbate cele mai pitoreşti drumuri din regiunea Crişana.
Evenimentul este organizat de Retromobil Club Bihor.
În prima zi, participanţii au traversat zona comunei Hotar unde au vizitat Biserica de lemn.
A doua zi, participanții se vor îndrepta spre Crama Darabont şi fabrica de bere artizanală Bers Nova din Borș. Surprizele nu se încheie aici, echipajele având spre finalul zilei un tur ghidat al orașului Oradea.
Evenimentul se va încheia sâmbătă seara cu decernarea premiilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!