Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat definitiv cauza prin care se constatau practici comerciale incorecte ale Raiffeisen Bank SA, menite a afecta interesele financiare ale consumatorilor, respectiv a confirmat Ordinul nr.837/20.10.2017, emis de către președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
[eadvert]
„Având în vedere pronunțarea sentinței definitive și motivarea acesteia, în Dosar 8763/2/2017, operatorul economic Raiffeisen Bank SA urmează să restituie sumele recalculate în raport cu cele încasate cu titlu de dobânzi, celor care au contractat credite în RON, EUR și CHF (franc elvețian), în perioada 2006-2009”, transmite ANPC.
Credite vizate
Caracteristicile creditelor vizate sunt: o dobândă inițială care a fost menținută fixă timp de 1 an și care, începând cu al doilea an de creditare, a fost majorată de către bancă, având în vedere că, în contract, era stipulat că dobânda este/devine revizuibilă „în funcție de evoluția pieței financiare”; credite active la data emiterii ordinului; credite în raport cu care nu există o hotărâre judecătorească individuală prin care instanța s-a pronunțat deja cu privire la dobândă.
Clienții băncii vor primi diferența de dobândă, indiferent de starea actuală a creditului.
„Indiferent de situația actuală a raportului dintre creditor și debitor (credite închise, ajunse la maturitate, executate, restructurate, aflate în plată etc.), consumatorii persoane fizice sau moștenitorul titularului, acolo unde este cazul, au dreptul să primească sume de bani care vor fi calculate, de la caz la caz, în funcție de tipul de credit, suma și perioada de creditare”, spun reprezentanții ANPC.
Pentru a primi aceste sume, consumatorii trebuie să se adreseze Raiffeisen Bank SA.
Potrivit ANPC, diferențele de dobânzi care urmează să fie restituite consumatorilor se ridică la un cuantum de aproximativ 19 milioane de euro, fără dobânzile aferente încasării acestor sume pentru perioada mai sus menționată, ceea ce va face subiectul unor discuții separate, la nivel individual, caz cu caz.
În situația descrisă, se încadrează 9.155 de credite deschise la Raiffensen Bank.
Trimite articolul
XBCR a semnat contrate pt prime de stat de 250 de euro anual clientilor care incheiau contracte de economisire-creditare pe o perioada de minim cinci ani, inclusiv minori erau acceptati initial (aspect acceptat / indicat initial prin lucratorii comerciali care promovau acest proiect, pe urma acest aspect nu a fost acceptat), conform scopului programului finantat de catre stat, prin Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice si ulterior a restituit banii fara acele prime, deci clintii au fost fraierii, statu si banca desteptii
niste escroci ! niste hoti!
…au incasat 100 de milioane de euro pana i-au prins cu ,, mâța în săculeț,, ! În concluzie a fost rentabil pentru ei !
OTP la fel, excroci!
LA CE NE FOLOSESC AUTORITATILE STATULUI DACA ASTIA FURA CA IN CODRU?
Si escroci de la pireus bank care nea jecmanit cu franci trebuie sa dea si ei bani înapoi la oameni