Face ce face şi rămâne o pasăre călătoare. Presedintele Consiliului Judetean, căci despre el e vorba, lipseşte din Consiliul Judeţean deja de trei săptămâni. Suntem informaţi că mai întâi Radu Tirle a fost plecat în delegatie oficială în Elveţia, cantonul St. Gallen, cu care Bihorul are un protocol de colaborare. De asemenea, potrivit vicepreşedintelui CJ, Dumitru Voloşeniuc, Ţîrle a reprezentat Bihorul la Strasbourg, la întrunirea Comitetului Regiunilor, una din puzderia de organizaţii trans-europene. Desigur, în acest răstimp, preşedintele Ţîrle şi-a făcut timp şi pentru încă o vizită în Statele Unite, ce pot fi considerate, fără teama de a greşi, cea de-a doua sa patrie.
Cei cu putere de decizie în Consiliul Judeţean nu prea ştiu însă cu ce scop a fost Ţîrle în America. Nici măcar Mircea Jacan, purtător de cuvânt al instituţiei şi consilier al lui Ţîrle, nu ne-a putut lumina despre motivele plecării şeful CJ în SUA, pentru a treia oară doar în acest an. În schimb, e de aşteptat ca instituţia pe care o conduce să-i deconteze lui Ţîrle călătoriile în străinătate, aşa cum s-a întâmplat şi până acum. Doar vorbim despre delegaţii oficiale…
Ironizat în lipsă
Într-o atitudine fără precedent, joi, în plenul Consiliului Judeţean, liderul grupului PDL, Ionel Avrigeanu, l-a ironizat fără jenă pe Radu Ţîrle pentru desele sale călătorii în SUA. Uitând că până nu demult îl susţinea pe Ţîrle în disputele sale sa cu UDMR şi chiar cu PNL, Avrigeanu a părut intrigat de faptul că şeful CJ lipseşte tocmai când plenul Consiliului votează modificarea organigramei instituţiei. „Desigur, domnul Ţîrle discută în America problemele omenirii”, a spus, persiflator, pedelistul Avrigeanu despre şeful CJ ce s-a instruit peste Ocean. Nemulţumit de felul în care conducerea a modificat organigrama CJ Bihor, liderul PDL a avut mai mult mai multe intervenţii ironice la adresa preşedintelui Ţîrle.
Avrigeanu a fost curios de ce Radu Ţîrle lipseşte de la Consiliu de atâta vreme şi ce misiuni importante îl reţin în afara ţării. Vicepreşedinţii Kiss şi Voloşeniuc au ezitat să-i răspundă lui Avrigeanu. Într-un final, Voloşeniuc i-a transmis că Ţîrle se află la Strasbourg… Preşedintele CJ nu a putut fi contactat în ultima perioadă. Luni, Radu Ţîrle ar trebui să revină la biroul instituţiei cu sediul în Parcul Traian.
CĂLIN CORPAŞ
Citiți principiile noastre de moderare aici!