Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Radu Tirle, evidenţiază în această perioadă lipsa contracandidatului său de la dezbaterile televizate. „Domnul Popa refuză dezbaterile, atât aseară (miercuri seară – n.r.), la Digi24, cât şi cu o seară înainte, la TVS”, reclamă Ţîrle, adăugând că Popa a lipsit de la dezbaterile organizate la Salonta, Beiuş, Marghita şi Valea lui Mihai. Pe candidatul PDL îl deranjează faptul că la Digi24 nu a avut loc o dezbatere reală, candidaţii nefiind în platou în acelaşi timp. „Aseară a fost interesant, original, ca la noi în Bihor”, a spus cu năduf Ţîrle, acuzându-l pe Popa că evită confruntarea. De altfel, Ţîrle şi Ionel Avrigeanu – liderul interimar al PDL Bihor, l-au numit pe senatorul Popa „omul invizibil, care nu trece prin ziduri, dar care ne priveşte de pe ziduri” – referire la multele panouri electorale ale candidatului USL din Oradea şi judeţ.
Banii publici şi firma
Radu Tirle nu a uitat nici de firma Selina. El a evidenţiat faptul că în timpul mandatului său a gestionat corect banii publici, deşi ar fi fost încurajat să procedeze cu totul altfel. Ex-preşedintele CJ spune că atunci când a ajuns el la Consiliul Judeţean, Selina se baza pe faptul că lucrarea va fi suplimentată cu 49,9%, „iar la un contract de 13 milioane de euro, asta înseamnă 6 milioane şi ceva de euro”. Ţîrle se opune mutării Muzeului în Cetate, o dată ce s-a investit deja atât de mult în fosta clădire a Garnizoanei. „Muzeul nu e un chioşc de ziar, un ABC. Este o instituţie de cultură, cu documente, cu o parte din tezaurul şi patrimoniul naţional. Nu ne putem juca!”, cere Ţîrle, care nu concepe ca fosta Garnizoană să devină doar un palat administrativ, idee vehiculată în PNL.
Candidatul PDL la şefia CJ Bihor s-a lăudat ieri cu aproape 300 de kilometri asfaltaţi în Bihor şi a dat exemplu drumul de Tinca, unde lucrează firma Strabag. La polul opus e Selina – o firmă cu care Ţîrle a fost într-un război continuu în aceşti ani. Radu Ţîrle induce legături între Selina şi liderii PNL, dând ca exemplu refacerea acoperişului: „Domnul Voloşeniuc, fiind foarte «atent» cu banii publici, a zis: «Domnul Selina, n-ai vrea tu ca pe lângă cele 1,2 miliarde să îţi mai suplimentez cu încă 1,4 miliarde, pentru refacerea acoperişului?»”. De altfel, legat de acest aspect, ex-preşedintele CJ a insistat asupra faptului că Selina era oricum obligată să permită accesul firmei CIAC pe amplasament, pentru refacerea acoperişului, după ce, sub conducerea lui Ţîrle, CJ Bihor a obţinut în acest sens o ordonanţă preşedenţială.
Citiți principiile noastre de moderare aici!