Joi, 16 noiembrie, în intervalul orar 7:00 – 13:00, polițiștii bihoreni au acționat pe sectorul de drum DN19, care tranzitează județul Bihor, între localitățile Oradea și Curtuișeni, dar și pe DN19E, între Oradea și Chiribiș, pentru combaterea conducerii cu viteză excesivă sau neadaptată la condițiile de drum și de trafic.
[eadvert]
„În cadrul acțiunii de pe cele două drumuri naționale au fost folosite 6 aparate radar, dispuse în cascadă.
Astfel, în cele câteva ore de acțiune, polițiștii rutieri au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 48.145 de lei, dintre care 77 pentru depășirea limitelor legale de viteză, a fost sancționată o depășire neregulamentară, iar 20 de sancțiuni au fost pentru alte abateri săvârșite în trafic”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar șef, Alina Fărcuța.
De asemenea, în cadrul acțiunii de pe ambele șosele, polițiștii bihoreni au reţinut patru permise de conducere, dintre care trei pentru exces de viteză în trafic.
Trimite articolul
XSe continua colecta pentru sarbatori!
Bravo militia rutiera