Veşti bune pentru cei care mai au tichete nevalorificate la Programul Rabla, dar şi pentru dealerii auto. Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély a anunţat marţi, 9 noiembrie 2010, că termenul de valorificare a acestor tichete va fi prelungit.
„Pe piaţă exista încă aproape 31 de mii de tichete nevalorificate, al căror termen de valabilitate urma să expire pe 23 noiembrie. Drept urmare, pentru a veni în ajutorul persoanelor care încă deţin vouchere, am hotărât prelungirea termenului de valabilitate a acestora până în data de 31 ianuarie 2011. Atrag însă atenţia că e vorba de o singură prelungire, 31 ianuarie 2011 fiind termenul final până la care aceste tichete vor mai fi valabile”, a declarat László Borbély. Pe de altă parte, ministrul consideră Programul Rabla din 2010 un succes, lucru demonstrat prin cele peste 180 de mii de autoturisme vechi casate, faţă de 30 de mii în 2009.
Rabla şi în 2011
Referitor la Programul Rabla pentru anul viitor, ministrul Mediului şi Pădurilor a precizat că se poartă discuţii privind două variante: „Pentru 2011 avem în vedere două posibilităţi. Fie păstrăm neschimbată forma programului actual, fie de la anul să dăm patru vouchere în loc de trei, dar să scădem valoarea unuia de la 3.800 de lei la 3.000 de lei. Nu am luat încă o decizie, analizăm şi, împreună cu producătorii, vom alege optimă astfel încât la 1 februarie 2011 să demarăm noua sesiune a Programului”, a afirmat ministrul László Borbély.
Până la data de 9 noiembrie 2010, prin Programul Rabla au fost distribuite către REMAT-uri 189.959 de tichete (188.161 pentru persoane fizice şi 1798 pentru persoane juridice). Au fost cumpărate 53.554 de maşini (pentru care au fost utilizate 159.053 de tichete), dintre care 23.297 de autoturisme sunt româneşti. Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, din anul 2010 are un buget total de 722.000.000 lei, în scopul scoaterii din uz a 190.000 autovehicule mai vechi de 10 ani de la data fabricaţiei. Programul se adresează, atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice, oferind persoanelor fizice posibilitatea achiziţionării unui autovehicul nou prin cumularea până la trei tichete valorice.
D.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!