R.M.N., cel mai nou film al regizorului Cristian Mungiu, va putea fi văzut într-o proiecție specială la Teatrul Regina Maria din Oradea, vineri, 10 iunie, începând cu ora 19.00. Regizorul Cristian Mungiu și actorul Kovács Levente Jr. vor fi prezenți la eveniment, iar la finalul proiecției vor răspunde întrebărilor spectatorilor.
R.M.N. spune o poveste despre resorturile profunde ale comportamentului uman în fața realităților care îl surprind, despre relația cu celălalt și despre felul în care ne raportăm cu toții astăzi la un viitor neliniștitor. Regizorul Cristian Mungiu descrie filmul ca fiind „o poveste despre raportul dintre vremurile de odinioară – percepute ca fiind mai de încredere pentru că ne deveniseră familiare – și vremurile actuale, resimțite ca haotice. Este deopotrivă o poveste despre auto-amăgirea generată de un set de valori europene care rămân mai degrabă un deziderat decât o împlinire. Este o poveste despre intoleranță și discriminare, despre prejudecăți, stereotipuri, autoritate și libertate, o poveste despre lașitate și curaj, despre individ și mase, despre destinul personal versus cel colectiv. Este, de asemenea, o poveste despre supraviețuire, despre sărăcie, despre frică și un viitor neliniștitor”.
Sinopsis: În preajma Crăciunului, Matthias se întoarce de la muncă din Germania în satul său natal transilvan preocupat de copilul care crește fără el (Rudi), de tatăl lui rămas singur (Otto) și de iubita lui din tinerețe pe care arde să o revadă (Csilla). Își dorește să se implice mai mult în educația băiatului rămas prea îndelung doar în grija mamei (Ana) și să-l dezbare de spaimele nedeslușite care l-au cuprins. Când la fabrica de care se îngrijește Csilla sunt angajați muncitori străini, pacea celor din comună se tulbură, spaimele îi cuprind deopotrivă și pe adulți, iar frustrările, conflictele și pulsiunile irump la suprafață prin pojghița subțire de aparentă înțelegere și calm.
[eadvert]
Un film încărcat de idei
După premiera mondială de la Festivalul de Film de la Cannes, în publicațiile internaționale au apărut și primele recenzii elogioase: „Secvențe discrete, de o claritate și o densitate uluitoare, cu o rigoare a construcției camuflată de spontaneitatea prezentării”, „Film complex, atât de încărcat de idei, încât te-ai aștepta ca preocuparea pentru estetică să nu fie o prioritate, dar R.M.N. este de o frumusețe aproape neverosimilă” notează Jessica Kiang în Variety. „R.M.N. este o explorare fascinantă, foarte umană, a multiplelor probleme cu care se confruntă România” apreciază Jordan Mintzer în The Hollywood Reporter.
Spectatorii din Oradea vor putea vedea filmul pe marele ecran și vor avea ocazia să se întâlnească cu regizorul Cristian Mungiu și actorul Kovács Levente Jr. la proiecția de vineri, 10 iunie, începând cu ora 19.00. Evenimentul este realizat în parteneriat cu Teatrul Regina Maria Oradea.
Filmul îi are în rolurile principale pe Marin Grigore, Judith State, Macrina Bârlădeanu și Orsolya Moldován. Scenariul și regia sunt semnate de Cristian Mungiu. Filmările au fost realizate în perioada noiembrie 2021-ianuarie 2022, în principal în satul Rimetea din județul Alba, dar și în alte localități din Transilvania.
R.M.N. este distribuit din 3 iunie în România de Voodoo Films. Biletele pot fi achiziționate de la agenția teatrului (deschisă de marți până vineri între orele 10-14) sau online de pe www.eventim.ro.
Filmul este produs de către Mobra Films (The Sisters Brothers, La Civil) și coprodus de către Why Not Productions (I, Daniel Blake, Deephan), Wild Bunch International (Titane), France 3 Cinema și Le Pacte din Franța, Les Films du Fleuve (Belgia), Filmgate Films și Film i Väst (Suedia), cu sprijinul Canal+, finanțat de Centrul Național al Cinematografiei din România și susținut de Eurimages.
Citiți principiile noastre de moderare aici!