Organizatorii evenimentului s-au gândit că Puya să fie cadoul oferit orădencelor de 8 Martie. Fostul component al formaţiei „La Familia” a adus însă puştimea la concert. Chiar dacă, după „Muzică de tolăneală şi depravare”, Puya a trecut la „Românisme”, cântăreţul şi-a păstrat fanii. Folosindu-se de beaturi şi efecte pe voce care amintesc de stilul rap-ului american, reprezentat de Lil Wayne sau T-Pain, cântăreţul de hip-hop a reuşit să-şi ţină fanii aproape. Începând cu ora 19,00, traficul părea să aibă un singur sens: spre Lotus Center.
Mii de fani
Maşinile circulau bară la bară, iar tramvaiele erau supraaglomerate. Nadina Crişan, responsabilul cu presa la LotusCenter confirmă faptul că a fost înregistrat cel mai mare număr de spectatori la un concert organizat până acum la centrul de divertisment. După aprecierile participanţilor, numărul fanilor care s-au înghesuit la concertul lui Puya a fost de câteva mii. Orădenii au fredonat împreună cu Puya melodii cunoscute gen, „V.I.P.”, „Change”, „Undeva-n Balkani” sau „Sus pe bar”. Plăcut surprins de numărul de fani pe care i-a redescoperit la Oradea, Puya a rămas şi marţi în oraş.
V.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!