De luni seara, de la ridicarea restricţiei impusă în weekend pe teritoriul Ungariei, pentru traficul vehiculelor de transport marfă şi până marţi la amiază, s-au efectuat formalităţile de frontieră pentru un număr de peste 2.700 de automarfare, din care aproximativ 2.100 numai pe sensul de ieşire din ţară.
Prea puţini poliţişti maghiari
Timpul alocat pentru efectuarea controlului unui automarfar, de polițiștii de frontieră români, se păstrează în media de 2-5 minute/camion, au transmis poliţiştii de frontieră orădeni.
Cu toate acestea, ei au înregistrat o creştere a numărului de automarfare care se prezintă în punctele de trecere a frontierei pe sensul de ieşire din ţară, la graniţa cu Ungaria.
Cozile formate după ridicare restricţiei se datorează numărului mic de poliţişti de frontieră maghiari. „Menţionăm că la frontiera cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, sens în care Poliția de Frontieră Română a alocat personal suplimentar pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria, însă numărul de linii care pot fi deschise este limitat de numărul de polițiști repartizaţi de către Poliţia Ungară. În baza protocoalelor bilaterale, P.F.R. poate deschide doar liniile de control care sunt asigurate cu personal şi de către autoritățile ungare”.
La noi s-au luat măsuri
În România, a fost mărit numărul arterelor de control la automarfare, pe sensul de ieşire, astfel în P.T.F. Nădlac II sunt deschise cinci fluxuri de control, la P.T.F. Borş trei, la P.T.F. Vărşand două fluxuri, iar la P.T.F. Nădlac un flux, au transmis poliţiştii de frontieră orădeni, care informează că s-au luat mai multe măsuri pentru „gestionarea eficientă a situaţiei operative, respectiv prevenirea şi combaterea actelor ilegale transfrontaliere”. Măsurile sunt luate vizavi de traficul marfarelor, cel pentru maşinile mici şi de transporturi pentru persoane desfăşurându-se „în condiţii normale, fără a se înregistra timpi de aşteptare”, au adăugat reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Oradea.
Cum se pot evita cozile la marfare?
Poliţia de Frontieră recomandă în continuare participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de mărfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.
Poliţia de Frontieră Română a transmis că a dezvoltat aplicaţia on-line si pentru autovehiculele de mare tonaj care este disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.
Citiți principiile noastre de moderare aici!