Asemenea fiecăreia dintre noi a visat la pantofii perfecţi, la perechea „the one”. La pantofii superbi şi confortabili. Nu s-a rezumat doar să-i viseze: i-a pus apoi pe hârtie şi mai apoi pe calapod. Este, probabil singurul designer român care realizează singur un pantof de la desen până la finisaje. Pentru designerul orădean Puşa Ciucle pantoful e pasiune, hobby transformat în activitate de zi cu zi. I-au trecut prin mâini mii şi mii de pantofi. A creat pantofi care costă o mică avere, pantofi-bijuterii care au fost înnobilaţi cu 1200 de cristale Swarovsky. Visul designerului Puşa Ciucle este acela de a-şi breveta cizma-mocasin. O idee pe care a experimentat-o cu succes în consignaţii, în urmă cu aproximativ 20 de ani. „O cizmă realizată fără nici o cusătură de maşină, totul e îmbinat în curele şi dantelă. Nişte cizme la realizarea cărora doar perforatul durează trei ore şi împletitul alte trei ore. Rezultatul e însă spectaculos”, ne-a dezvăluit designerul.
Interviu Pusa Ciucle
-Aţi absolvit o facultate de elită, cea de electronică şi Telecomunicaţii, dar în cele din urmă v-aţi lăsat sedusă de creaţie.
-Mi-a plăcut să-mi creez haine de când mă ştiu. Bznica mea trebuia să-şi ascundă feţele de pernă, şorturile şi să scoată acul din maşina de cust fiindcă mă atrăgea prea mult. Atât de mult încât la patru ani ştiam să merg drept cu acul. Apoi a venit vremea să-şi păzească baticurile din caşmir. În clasa a V-a îmi croiam haine, dar nu oricum. După tipare luate dintr-o carte.
-Cum începe povestea pantofului?
-E o poveste care începe de la un toc, sau de la o talpă şi un calapod. După aceea încep să-mi imaginez pantoful. Car calapodul după mine , peste tot, ca să-l văd tot timpul: îl pun acasă, pe frigider…Apoi, pur şi simplu, aşa cum spune soţul meu «vine pe mine» imaginea pantofului. Adevărul este că desenez pantofi peste tot: pe hârtie igienică, pe facturi. Mă culc cu pantoful în cap şi la cinci dimineaţa mă trezesc tot cu pantoful.
-Încadratul în tendinţe e condiţie sine qua non în acest domeniu?
Trebuie întotdeauna să ţii cont de tendinţe. Dacă nu ţii cont, nu te poţi impune. Marile case de modă impun tendinţele. Din punctul meu de vedere Alexander Mc Quinn este numărul unu , chiar dacă designerul nu mai este, este cineva care îi continuă linia. La fel ca şi la Galiano. Cine are pretenţia că e trendseter, că poate impune o linie, nu e realist.
Ce se poartă în 2012?
Totul se poartă. De la platforme, la tocuri foarte înalte. Eu lucrez cu tocurile de 14-15 cm fiindcă fetele tinere nu renunţă la aceste tocuri, aşa cum nu au vrit să renunţe, de exemplu, la renumiţii blugi cu talie joasă.
Ce se mai poate inventa în materie de pantof?
Cred că s-a ajuns într-un impas. Vezi cataloagele şi te întrebi ce să-i mai faci pantofului. Aici este partea care revine modelierului. Acesta trebuie să simtă linia pe care a impus-o designerul, fiindcă altfel ies bocanci, aşa cum spun eu pantofilor fără linie. Bătălia în zona pantofilor se dă pe linii şi pe eleganţă.
Ce trebuie să aibă un pantof pentru a fi o atracţie irezistibilă, dragoste la prima vedere?
Pantofii trebuie să fie sexy. Fiindcă şi în acest domeniu sexul este cel care vinde. În momentul în care reuşeşti să convingi o tânără, atunci când încalţă un pantof şi când se uită în oglindă că linia piciorului e arcuită, piciorul e pus în valoare, automat nu prea există limite de preţ.
Care sunt cei mai scumpi pantofi care i-aţi realizat?
Pentru o mireasă. Erau nişte pantofi pe care am lipit două zile 1200 de cristale Swarovsky. E drept că atunci am trecut de la plus patru la dioptrii la plus cinci. Dar a meritat, fiindcă atunci când domnişoara s-a văzut cu ei în picioare efectul a fost senzaţional.
Există o vârstă la care femeile simt o atracţie mai mare pentru pantofi, o anumită perioadă?
Eu lucrez foarte mult cu fetele tinere. Ele te duc înainte în această meserie, nu te lasă să te plafonezi, nu te lasă nici să dormi: La 5 dimineaţa mă trezesc cu pantofii în minte şi mă culc tot cu ei în minte.
Ştiu că o artistă foarte în vogă a apelat la dumneavoastră pentru a-i realiza încălţăminte din cel mai recent videoclip. Şi se declară fan al pantofilor Puşa Ciucle pe toate site-urile de socializare.
Da, vă referiţi la Andreea Bălan. M-a surprins într-o seară cu un telefon. Sună telefonul, şi îmi spune: «V-am găsit pe Internet. Andreea sunt!» Am crezut că e o clientă. «Vreau nişte cizmuliţe pentru mine şi pentru dansatoare». Aşa am aflat că e Andreea Bălan. A venit, le-a văzut şi şi-a comandat. Şi şi-a tot comandat. Până i-am spus că nu mai vreau bani de la ea. O ştiu de când avea 13 ani şi mi-e tare dragă. Nu mi-am propus să obţin un beneficiu de imagine de pe urma ei. Fiindcă oricum fanii ei sunt în altă zonă decât cei cărora mă adresez eu. Dar e plăcerea mea să lucrez pentru ea. Nu pot să-i fac pantofi, cât aş vrea. I-am făcut cizme de piele în care să poată flexa piciorul, i-am făcut nişte botine fără să ştie. Au fost şi nişte figuri impuse: nişte sandale aurii.
Zilnic descoperi în presă ştiri cu diverse domnişoare care îşi etalează sutele de perechi de pantofi. Câte perechi de pantofi are designerul Puşa Ciucle?
Nu îmi doresc foarte mult pentru mine. Am cizmele acestea gri, am nişte tenişi albi, cu o talpă extraordinară, nişte UGG-uri. În general am nişte blugi gri, nişte plovere gri, sunt doamna în gri. Dar poate că sunt singurul designer din România, din ceea ce cunosc eu care face totul de la faza de design al pantofului până la finisaje. Vorba fiului meu, student la jurnalism: «Face un om ce ar trebui să facă zece oameni». În tot ceea ce fac sunt centrată spre beneficară: spre ceea ce îi place, cum are glezna, dacă îi plac florile, dacă îi plac fundele.
Pantoful e secretul cu care se scoate o ţinută din anonimat. Un pantof deosebit salvează o ţinută ştearsă. Dacă aş decide pentru mine aş opta pentru o rochie minimalistă într-o singură culoare, dar pentru nişte pantofi-bijuterie. Dar sunt şi domnişoare care vor din cap-până-n picioare un kilogram de cristale sau care se visează verzi de sus până jos. A fost şi o mireasă pentru care am lucrat de am năucit nişte pantofi superbi. Am întrebat-o dacă se văd. Mi-a spus că nu contează că nu se văd, «ştiu eu că-i am».
Vă amintiţi primii pantofi creaţi?
Asta nu se uită. Îmi doream nişte cizme de vară. Nu se găseau nicăieri. Am zis că nu poate fi o diferenţă atât de mare între a croi haine şi pantofi. Am început cu nişte vinilin alb-pânzat, am trecut la mulaj, mantare, tipare, feţe, pe nişte maşini plane. O muncitoare mi-a spus că soţul ei lucrează la comandă şi că m-i le trage el pe calapod. Au fost cizme cu care am avut mare succes. E drept că numai perforatul durează trei ore, împletitul alte trei ore. E o cizmă spectaculoasă. În 91 vindeam în consignaţie o pereche cu 10.500 lei. Şi de pe o zi pe alta. Mă oprea lumea pe stradă şi mă întreba de unde le am. Mi-am propus să brevetez cizma pe care eu am facuto, am inventat-o , o cizmă fără nici o cusătură de maşină, totul e îmbinat în curele, o dantelă… Şi am şi un produs surpriză, din piele elastică, până de Crăciun.
Veronica Bursasiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!