Lucrările suportate în contul unei suplimentări a proiectului „Punţi Crişene” au constat în: consolidarea structurală a zidăriei, consolidarea șarpantei prin înlocuiri de elemente structurale, înlocuirea învelitorii de tablă, înlocuirea sistemului de colectare a apelor meteorice, reparații tencuieli, restaurare soclu și ancadramente din piatră, recondiționarea ferestrelor și a ușilor din lemn şi vopsitorii la fațadă cu vopsele silicatice.
Încheierea lor marchează astfel finalizarea proiectului cu titlul „Punți crişene” – Proiect de promovare a ecumenismului regional în Bihor – Hajdu Bihar (Religious Bridges – Promoting the religious tourism in Bihor and Hajdu Bihar Counties), cod proiect HURO/1101/044/2.1.3. Proiectul a fost finanțat prin intermediul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, Axa prioritară 2. Domeniul major de intervenție 2.1. Sprijinirea cooperării transfrontaliere, Acțiunea 2.1.3 Dezvoltarea turismului.
Obiectivul principal al proiectului a constat în aducerea oamenilor și comunităților împreună pentru a facilita dezvoltarea comună a zonei transfrontaliere din România și Ungaria. În mod concret a fost vizată reabilitarea, restaurarea și introducerea în circuitul turistic a șase biserici din România (Biserica cu Lună, inclusiv filiile Buna Vestire și Sfântul Duh Mângâitorul, Biserica Romano-Catolică din Cetatea Oradea, Biserica Reformată Orașul Nou, Bazilica Romano-Catolică „Înălțarea Fecioarei Maria”) și trei din Ungaria.
Valoarea totală a proiectului a fost de 1.709.385 euro, din care valoarea eligibilă aferentă Municipiului Oradea a fost de 1.393.263 euro. Contribuția Primăriei Municipiului Oradea: 20,60% din valoarea eligibilă, la care se adaugă cheltuielile neeligibile. Contribuția FEDR: 79,40% din valoarea eligibilă.
Construită între 1752 şi 1780, catedrala din curtea Palatului Baroc este cel mai mare monument baroc din ţară. Ultima reparaţie majoră a catedralei datează din anii 60. Schelele au fost înlăturate de pe faţadele înnoite dar pe alte două laturi, bazilica are tencuiala înlăturată până la o înălţime de peste doi metri, pereţii nezugrăviţi şi ornamentele de piatră necurăţate, semn că intervenţia de punere în valoare va continua, probabil din altă sursă de finanțare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!