SC ETA Automatizări Industriale SRL Timişoara e firma care a prins contractul de 30.000 de euro şi alţi 20.000 de euro/an, pentru mentenanţă, în anii ce vin. Consiliul Judeţean s-a întâlnit miercuri cu 30 operatori de transport pentru a transmite toate detaliile tehnice referitoare la condiţiile de montare a GPS-ului pe mijloacele de transport, informează Biroul de Presă, care îl citează pe vicepreşedintele Ioan Mang:
„Ne dorim ca totul să fie în beneficiul călătorilor pe care îi deservim, dar și în beneficiul transportatorilor care trebuie să aibe câștig, astfel încât să își poată moderniza mijloacele de transport, să își poată plăti șoferii. Spre asta trebuie să tindem”, afirmă Mang, precizând că CJ Bihor va pune echipamentele la dipoziția operatorilor de transport, în mod gratuit, începând cu data de 2 mai 2017.
Sistemul GPS va rămâne în proprietatea judeţului, iar operatorii ce vor refuza montarea echipamentului vor avea obligaţia să transmită datele solicitate prin echipamentele GPS proprii, prin sistemul utilizat de Consiliul Județean.
Până în 2019, serviciul de transport public al Consiliului Județean Bihor va trebui să ofere și posibilitatea achiziționării de bilete prin e-ticketing.
Aplicaţie mobilă, din toamnă
Pe baza datelor furnizate de echipamentele GPS, Consiliul Judeţean promite ca până la finalul lunii septembrie a.c. să fie pusă la dispoziția călătorilor o aplicație mobilă. Acest „app” ar trebui să indicetimpul de sosire al următorului autobuz în stația în care se află un călător pentru un traseu selectat și timpul estimat de ajungere la destinație.
Potrivit CJ Bihor, aplicaţia va oferi călătorului și posibilitatea călătorului de a acorda calificative atât conducătorului auto, cât și companiei de transport, în funcție de calitatea serviciilor și experiența avută pe durata călătoriei.
Ce presupune sistemul GPS pe autobuze?
PLATFORMA DE MONITORIZARE
Principalele facilități:
- Raport de verificare pentru opririle în stațiile de îmbarcare/debarcare
- Definire trasee și grafice de circulație
- Urmărire în timp real pe hartă
- Alerte în timp real în caz de abatere de la traseu sau grafic de circulație
- Alerte comportament șofer
REZULTATE PRECONIZATE
- Respectarea graficelor de circulație – punctualitatea mijloacelor de transport
- Creșterea siguranței traficului
- Creșterea gradului de confort al călătorilor
- Creșterea numărului de utilizatori ai serviciului
- Posibilitatea gestionării operative a situațiilor perturbatoare
- Un serviciu de transport public fiabil și de încredere
APLICAȚIA MOBILĂ
- Termen de implementare – septembrie 2017
- Pe baza datelor recepționate de la echipamentele de monitorizare va furniza călătorilor date în timp real despre sistemul de transport public
- Aplicația va avea două roluri:
- Va duce informația direct în mâna cetățeanului
- Va constitui baza de pregătire pentru sistemul de e-Ticketing
FUNCȚIILE APLICAȚIEI MOBILE
- Timpul de sosire al următorului mijloc de transport într-o stație aflată în proximitatea călătorului, pentru traseul selectat
- Acces la baza de date cu toate traseele, stațiile, orarele de circulație din sistemul de transport public al județului Bihor
- Posibilitatea acordării de calificative sau transmitere a unor sesizări
E-TICKETING
- Termen de implementare – 01.07.2019
- Planificarea eficientă a călătoriilor și a costurilor pentru orice combinație de rute, indiferent de direcția/direcțiile de deplasare și de operatorii implicați
- Plan de tarifare integrat și decontarea serviciilor prestate între operatorii de transport
- Dispecerizarea eficientă a mijloacelor de transport în funcție de gradul de încărcare
- Sistem real de evaluare a eficienței sistemului de transport public
Citiți principiile noastre de moderare aici!