Blazonul ctitorului Palatului Episcopal Romano-Catolic din Oradea, Ádám Patachich a fost distrus în 1968. Peste aproximativ o lună acesta își va relua locul pe frontispiciu de la intrarea în imobil, în urma unui amplu proces de restaurare.

Episcopul romano-catolic László Böcskei și-a dat întâlnire cu mass -media pentru a prezenta blazonul episcopal ce urmează a fi montat pe fațada imobilului, respectiv pentru a prezenta detalii cu privire la ridicarea și montarea impozantului element arhitectural decorativ realizat în relief. După descoperirea unei inscripții în piatră, în limba latină, care îl evoca pe episcopul Adam Patachich, lucrările de restaurare la Palatul Episcopal Romano-Catolic vor aduce la lumină blazonul ctitorului, care a fost amplasat pe fațada clădirii până în 1968. Conform episcopului László Böcskei , blazonul lui Adam Patachich este inspirat din practica civilă și bisericească din secolul XVIII, asfel se explică că găsim și elemente din blazonul familiei.

„Amplasarea ține de frumusețea și stilul clădirii, de liniile și caracterul său, de atmosferă, de dorința de a le avea în acest areal deosebit, cum e parcul baroc, cel mai mare de acest fel din țară. Reamplasarea blazonului nu ține însă numai de frumusețea exterioară, el va ridica rangul și tradiția foarte frumoasă a acestui oraș în a cărui valoare episcopul Patachich a investit și a activat pentru dezvoltarea culturii sale. Providențial mi se pare faptul că cel de-al patrulea concert al Filarmonicii Oradea în aer liber, care a avut loc aici, a avut în program, așa cum a punctat dirijorul Romeo Râmbu, lucrări de M. Haydn și C. D. von Dittersdorf, capel- maeștrii ai catedralei, aduși la Oradea prin grija episcopului Patachich. Blazonul va fi reconstituit după fotografii și desene, fotografii de epocă și alte reprezentări existente ale blazonului Patachich, în primul rând cele care apar pe tipăriturile oficiale emise în perioada slujirii sale la Oradea. Originalul nu l-am văzut. Demararea lucrării de montaj sper să bucure și astfel să fim mândri de orașul nostru și de înaintașii noștri care au creat aici valoare, lucrări autentice, unice și care ne caracterizează pe toți”, a spus episcopul László Böcskei.

Sculptorul restaurator Laszlo Attila spune că lucrarea are 700 de kilograme, e formată din 51 de bucăți turnate care vor fi fixate prin tije filetate și ancorate. Lucrarea, de dimensiuni 3×3 m, e realizată de artistul Fekete Tibor.

Conform tradițiilor epocii, frontiscpiciul palatului episcopal romano-catolic din Oradea, construit între anii 1762-1776, a fost decorat cu un basorelief reprezentând blazonul episcopal al ctitorului, Adam Patachich. Acest blazon a fost așezat odată cu terminarea lucrărilor de finisare exterioară, în timpanul care coronează rezalitul central al fațadei principale și a existat aici până în anul 1968, când autoritățile locale comuniste care au decis mutarea muzeului județean în clădirea palatului, au dat ordin pentru doborârea și distrugerea acestui element organic al monumentului.

De asemenea, potrivit dreptului comun și cel ecleziastic al secolului al XVIII-lea, membrii clerului romano-catolic, indiferent de statutul lor social sau de familia din care proveneau, beneficiau de rang nobiliar personal (neereditar), având obligația de a avea propriul blazon și deviză proprie. Regulile precise și riguroase ale heraldicii eclezisatice de astăzi, în epoca aflată în discuție erau încă în formare. Contrar practicii de astăzi, blazoanele clericilor, în special al celor cu origini nobiliare erau derivate din blazoanele lor familiale, îmbogățite cu însemnele rangului și oficiul ecleziastic, nefiind alcătuite din elemente simbolice liber alese de către beneficiari.

Elementul central al blazonului aflat în discuție este un scut tăiat (partiționat în patru câpmuri), cu marginile arcuite și ascuțit în jos, la mijloc. Această formă de scut este utilizată pe cele mai vechi variante de blazoane ale familie, precum pe tipăriturile episcopale orădene ale lui Adam Patachich, în timp ce alte forme, precum cea ovală sau cu onduleuri, apar pe pereții interiori ai corului catedralei orădene sau pe frontispiciul Palatului Episcopal din Kalocsa. În cele patru câmpuri ale scutului apar două reprezentăi dublate: în cele din stânga sus și dreapta jos câte o aripă de vultur, iar în cele de dreapta sus și stânga jos o fecioară ținând deasupra capului o eșarfă care acoperă și regiunea sa lombară. Ambele reprezentări se regăsesc pe cele mai străvechi blazoane ale familiei. Pe cele mai vechi variante fecioara este așezată pe un glob, aici globul fiind schimbat la începutul secolului al XVIII-lea cu o ancoră. Aripa de vultur este o reprezentare simplificată și simbolică a unui vultur, care apare în întregime pe anumite variante al blazonului familial. Semnificația și valoarea simbolistică a acestor însemne familare au dispărut în ceața istoriei, împreună cu originile medievale ale familiei.

Timbrul blazonului (simbol al caracterului militar al rangului nobiliar), așezat pe latura superioară a scutului se compune dintr-un coif închis, cu gratii, o coroană așezată pe coif și o aripă de vultur deasupra, pe post creștet (cimier), ultimul fiind cel mai înalt element al stemei. Coroana reprezentând rangul de baron al purtătorului se află la bazele coifului.

Mitra (infula) și cârja arhierească (bacula) așezate oblic, pe cele două laturi ale coifului reprezintă însemne ale demnității și autorității episcopale. În afară de episcopi, doar unii ierarhi privilegiați ai comunităților monastice, numiți „abați infulați” au avut dreptul de a folosi aceste elemente heraldice. Pălăria care încoronează blazonul și care, începând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, este un element obligatoriu al oricărui blazon clerical, are un rol similar. În vechime, iar în unele țări și în zilele noastre, pălăria cu bor lat și drept și cu șnur pentru fixarea acesteia sub bărbie, era un element important al vestimentației civile (neliturgice) a clericilor. Numărul ciucurilor pe capetele șnurului, iar în cazul blazoanelor smălțuite, policrome, culoarea pălăriei indică locul purtătorului în ierarhia ecleziastică. Astfel, în cazul blazonului aflat în discuție, cele câte 6 ciucuri dispuse în trei rânduri, la capetele șnurului indică rangul de episcop diecezan al lui Adam Patachich. În cazul unei reprezentări cu smalțuri (colorat) pălăria împreună cu șnurul este de culoare verde.

Reforme în învățământului universitar

Episcopul Adam Patachich s-a născut în anul 1716, în apropierea orașului Karlovac (Croația), într-o familie de nobili croați cu origini și o îndelungată tradiție, care poate fi urmărită până în secolul al XIV-lea. Mai mulți membrii ai familiei au intrat în serviciul bisericii ca preoți sau călugări, printre care unchiul său, arhiepiscopul de Kalocsa, Gábor Patachich. Adam Patachich și-a început studiile la Zagreb studiind apoi la în Colegiul Croat din Graz, continuând în orașul imperial, Viena unde a primit și rangurile clericale inferioare. În această perioadă patru membrii familiei Patachich, împreună cu descendenții lor, printre care s-a aflat și Adam, au primit rangul de baron, intrând astfel în rândul aristocrației imperiale. În anul 1735, la vârsta de 19 ani, a fost admis în Collegium Germanicum et Hungaricum din Roma unde a absolvit în 1739.

În acest timp a fost primit ca membru în cea mai importantă mișcare academică a intelectualității iluministe din Roma, Societate Arcadia. După hirotonirea lui întru preot, care a avut loc în Basilica Sf. Ioan din Lateran, a fost numit paroh în orașul Verbovec, din Croația, iar mai târziu canonic al catedralei din Zagreb (1741), primind și alte beneficii ecleziastice mai puțin importante în diecezele de Kalocsa-Bács și Veszprém, din Ungaria. În urma obligației sale militare de nobil a participat în RăzboIul de Succesiune îndeplinind mai multe posturi de comandant militar în serviciul Imeriului Habsburgic între 1748 și 1751. În timpul Dietei de la Bratislava din anul 1751, regina Maria Terezia l-a numit episcop titular de Novi. În 1756, în urma izbucnirii Războiului de Șapte Ani, a organizat insurecția nobililor corați la Zagreb.

În urma transferării episcopului orădean Pál Forgách pe scaunul de Vác, Adam Patachich a fost numit episcop de Oradea și comite de Bihor în 29 august 1759. Cei 17 ani ai slujirii sale la Oradea este considerat în literatura istorică una din perioadele de glorie ale episcopei orădene. A continuat și în mare parte a finalizat construcțiile unui centru rezidențial și administrativ al diecezei, pentru decorarea palatului episcopal și a catedralei a invitat la Oradea renumitul pictor bavarez, Johann Nepomuk Schöpf, discipol al lui Tiepolo și pictor de curte al regelui bavarez Carol Teodor. Sub conducerea unor maeștrii ai muzicii precalsice, precum Johann Michael Haydn sau Carl Ditters von Dittersdorf a înființat la Oradea o orchestră și un teatru de operă.

A reorganizat învățământul teologic și administrația domeniilor episcopale, utilizând veniturile sporite pentru organizarea unei școli de călărie, a unei grădini cu animale sălbatice în apropierea satului Seleuș și întemeierea unei biblioteci de dimensiuni monumentale. A avut un rol decisiv în organizarea bisericii greco-catolice, patronând un număr de 94 de parohii greco-catolice pentru care a organizat un vicariat autonom din care a luat ființă episcopia greco-catolică de Oradea de astăzi. După desființarea ordinului iezuit, a invitat un număr de 20 de oameni de știință și foști membrii ai ordinului, organizând la Oradea o societate literară și științifică cu particiarea unor personalități de vază ale iluminismului maghiar precum György Pray, Antal Gánóczy sau Péter Klobusiczky.

În anul 1776, la vârsta de 60 de ani, Adam Patachich a fost numit în fruntea arhiepiscopiei de Kalocsa, oficiu pe care l-a deținut până la sfârșitul vieții sale. Aici a construit un palat episcopal asemănător cu cel din Oradea, dar de dimensiuni mai modeste, potrivit veniturilor mai reduse ale domeniilor sale. A construit o serie de biserici parohiale în diferite localități ale arhidiecezei. În 1778 a fost numit în fruntea senatului universității regale a Ungariei recent mutată la Buda. În această calitate a făurit una dintre cele mai importante reforme ale învățământului universitar a epocii moderne. După urcarea pe tron al împăratului Iosif al II-lea, Adam Patachich s-a retras din viața publică, petrecându-și ultimi ani ai vieții sale în reședința sa din Kalocsa. După o boală îndelungată a decedat în anul 1784 și a fost înmormântat lângă patronul său, Gábor Patachich, în catedrala arhidiecezană din Kalocsa.