După ce CJ Bihor a suspendat relațiile de muncă cu persoana sa, Călin Puia (PNL) iese la atac. Fostul director general al DGASPC Bihor transmite că în scandalul de la centrul de pe str. Traian Lalescu a avut calitatea de denunțător, până la un moment dat, după care, în urma unui protocol de colaborare între Ministerul Public și ONG-ul Centrul de Resurse Juridice, s-a trezit că devine învinuit.
Biro, Szarka și procurorii
„Absolut ciudat şi zic eu nelegal. Un ONG, adică Centrul de Resurse Juridice (ONG care este controlat de către Rozalia Biro prin interpuşi, acest lucru văzându-se clar în anul 2013 când CRJ împreună cu Rozalia Biro au venit la Centrul de plasament Oradea pentru a verifica posibile abuzuri asupra minorilor) încheie un protocol de colaborare cu Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu nr. 960/C/2015 (anexat). Prin acest protocol se permite CRJ participarea la activităţi de cercetare penală conform articolului 3 din acest protocol”, transmite Puia, concluzionând că s-a urmărit execuția sa.
Cu atât mai mult cu cât, „primul răspunzător conform organigramei şi fisei postului, directorul general adjunct de la acea vreme SZARKA ARPAD nu este nici întrebat de aspectele invocate în această speţă şi nici nu apare între învinuiţii din acest dosar. Dar eu în calitate de director general, denunţător al acestei spețe devin inculpat”. „Îmi pun întrebarea rezonabilă dacă există vreo legătură între faptul că CRJ este în esenţă Biro Rozalia, membră UDMR Bihor, iar Szarka Arpad este de asemenea membru UDMR Bihor, iar CRJ are un protocol încheiat cu Ministerul Public prin care desfășoară activităși de cercetare penală… Unde mai este legea, dacă un ONG de partid ajunge să fie procuror și judecător cu acte în regulă?”, întreabă Puia, atenținându-i pe „Nelu” Mang și pe „kedves Sanyi” Pásztor că „ce au semănat, aia vor mânca”. Cu această ocazie, Puia îi amintește lui Mang acuzațiile de plagiat care i-au scurtat șefului PSD Bihor cariera ca ministru al Educației încă „înainte de a i se deschide”.
Aluzii la Masonerie
De asemenea, în final, Puia face referiri enigmatice privind refuzul său de a face parte din Marea Frăție (Masonerie – n.red.), insinuând că problemele i se trag (și) din cauza acestui refuz. „În ceea ce privește refuzul meu de a face parte din Marea Frăție, (Mang – n.red.) să nu fie supărat fiindcă nici eu nu sunt, iar despre trimiterea mea în judecată pot să spun că a știut, urmărind îndeaproape derularea evenimentelor și aș putea spune că le-a și gestionat, doar doar, ne vom Înfrăți cumva. GHINION!!”.
[related-post post_id=”2176854″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!