Joi, preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, a arătat că „PSD nu susţine mutarea Muzeului Ţării Crişurilor în Cetate”. Ceea ce înseamnă că, dacă Ilie Bolojan nu va reuşi să coaguleze o altă majoritate în Consiliul Local şi în Consiliul Judeţean (!), care să excludă PSD, ideea sa, de a muta Muzeul în Cetate, nu se va putea materializa. Mang spune că a discutat ieri şi cu primarul Ilie Bolojan, pe care l-a înştiinţat despre poziţia social-democraţilor. Ioan Mang speră că primarul va scoate de pe ordinea de zi proiectul de Hotărâre ce prevede „alocarea unor spaţii Muzeului Ţării Crişurilor în imobilul – Cetatea Oradea”, pentru ca aleşii locali ai PSD să nu fie nevoiţi să-şi schimbe votul, de la o săptămână la alta. Aceasta deoarece, cu excepţia absentei Debelka Boglarka, pesediştii au votat săptămâna trecută proiectul primarului.
Când îl mută Mang?
Este foarte puţin probabil ca Bolojan să retragă proiectul de pe ordinea de zi, pe care a anunţat-o, deja. Mang a prefigurat că, în acest caz, consilierii locali PSD se vor abţine de la vot, sabotându-l, astfel, pe primar. Săptămâna trecută, împotriva proiectului au votat aleşii UDMR, PDL a votat împărţit, deoarece consilierul Cristian Ile a trădat politica partidului, iar consilierul PC s-a abţinut, pentru ca partidul său să devină mai important în ochii Executivului.
Joi, Mang s-a arătat fascinat de proiectul pentru noul sediu al Muzeului, din fosta Garnizoană. „Proiectul pe care îl are domnul Chiriac este excepţional!”, este convins Mang, după ce a vizitat fosta Garnizoană, alături de Aurel Chiriac. „Am avea parte de unul dintre cele mai frumoase muzee din România şi sunt convins că interesul pentru această locaţie va fi mare. Costurile mutării Muzeului în Garnizoane sunt mai mici decât dacă l-am muta în altă parte. Într-un an de zile l-am putea muta”, opinează Ioan Mang. Întrebat de JB dacă îşi asumă acest termen, preşedintele PSD Bihor a dat puţin înapoi. A spus că trebuie ca proiectantul să le spună celor din Consiliul Judeţean ce mai este de făcut, trebuie finalizată recepţia parţială, apoi organizată licitaţia, iar de la semnarea noului contract cu executantul pentru finalizarea lucrărilor, într-un an ar fi gata… Costurile s-ar ridica la încă un milion de euro, cărora li s-ar adăuga alte patru milioane de euro pentru mobilier. Sursa de finanţare: un nou credit ce va fi contractat de Consiliul Judeţean…
„Palatul Culturii”…
Ioan Mang ar reboteza, însă, clădirea noului sediul al Muzeului Ţării Crişurilor. I-ar spune „Palatul Culturii” şi ar muta acolo revistele Familia şi Varad, precum şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT). Spune că aceste instituţii de cultură din subordinea CJ Bihor stau în spaţii improprii, acum şi ar putea fi mutate în sediul MTC, unde ar urma să primească câteva sute de metri pătraţi, pentru funcţionare. Potrivit lui Mang, directorul Muzeului, Aurel Chiriac, s-a declarat de acord. Dar pesedistul şi-ar dori ca acolo să fie mutată şi Şcoala de Are Francisc Hubic…
În ceea ce priveşte Cetatea, Ioan Mang a arătat că CJ Bihor poate să pună la dispoziţia Primăriei specialiştii MTC, pentru amenajarea unui muzeu al oraşului şi cetăţii.
Joi, la ora 18, în faţa Primăriei Oradea s-a desfăşurat un protest împotriva mutării Muzeului în Cetate, îmbrăcat în forma unei manifestări culturale. Au protestat Uniunea Artiştilor Plastici, Asociaţia Prietenii Muzeului Ţării Crişurilor, Kiwanis, Academia Civică şi Facultatea de Arte din cadrul U. Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!