După ce a ieșit public cu procesul câștigat de niște orădeni contra Primăriei, cu tema rencadrării fiscale abizive a unor terenuri din „agricol” la „curți construcții”, PSD forțează acum un atac la cadrul legal local în baza căruia s-au stabilit impozitele pe acest an.
[eadvert]
Petenții au avut câștig de cauză punctual, în cazurilor lor concrete, după ce au contestat reîncadrarea unor terenuri situate în zone fiscale superioare, A și B. PSD Bihor extinde, acum, atacul și la zona C: „Hotărârea Consilui Local 901 de anul trecut, care la articolul 1, privind stabilirea taxelor și impozitelor locale pentru anul 2022, libera B – privind impozitul pe terenuri, la punctele 6 și 7 prevede că suprafetele de teren situate în zona fiscala C, pe care sunt edificate constructii și care au declarate suprafate cu destinatie agricola pana la 500 mp se incadreaza la categoria teren cu constructii”, se arată în comunicatul partidului.
„PSD Bihor consideră, pe de o parte, că actul administrativ normativ, reîncadrează abuziv și fără o solicitare din partea proprietarilor (așa cum cere legea!), la categoria – teren cu construcții – toate imobilele indiferent de destinația lor situate în zona fiscală C – cu efectul clar al unei majorări consistente de impozite; iar pe de altă parte, constată că se limitează în timp, până la data de 31.03.2022 – posibilitatea „reîncadraților” de a solicita redarea în circuitul agricol a părții de teren ce are această destinație”, mai zice comunicatul. În prima fază, conform procedurii, este sesizată Prefectura „pentru a verifica legalitatea prevederilor cuprinse în HCL 902 din 2021”, ținând cont și de sentințele favorabile definitive obținute de cei care au contestat reîncadrarea.
„PSD Bihor consideră că acest demers este necesar, având în vedere atitudinea abuzivă, ostilă cetățeanului și nelegală a Primăriei, cu efecte concrete în dauna locuitorilor Municipiului Oradea”, mai zice comunicatul semnat de Florin Sârca, vicepreședintele PSD Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!