Primarii social – democrați din Bihor nu vor participa la Campionatul bihorean al curățeniei, un concurs organizat anual de Consiliul Județean Bihor. PSD Bihor acuză PNL că „a folosit puterea administrativă pe care o deține la Consiliul Județean Bihor pentru a confisca politic campania de curățenie”.
„Curățenia nu are culoare politică, iar cea mai bună mărturie o stau comunele administrate de edilii PSD din Bihor. Pentru primarii PSD, soluția de creștere a gradului colectării selective nu este sancționarea oamenilor de la sate, cum propune conducerea PNL a Consiliului Județean Bihor, ci instruirea graduală a acestora pentru a aduna corect deșeurile, inclusiv a elevilor din școli”, a transmis partidul, printr-un comunicat de presă.
În șapte comune conduse de edili PSD din Bihor, Ceica, Copăcel, Ineu, Sârbi, Derna, Brusturi și Borod, sunt organizate acțiuni de curățenie, iar în perioada următoare, astfel de inițiative vor avea loc în toate localitățile bihorene cu primari social – democrați, a anunțat sursa citată. „Soluția pentru localități bihorene curate nu este organizarea unei competiții regizate politic, ce amintește de defuncta «Daciadă» comunistă, ci organizarea de acțiuni de ecologizare”, se mai arată comunicatul de presă.
[eadvert]
„Primarii PSD sprijină orice inițiativă care să facă Bihorul un județ mai curat, dar NU vor participa la concursul organizat de Consiliul Județean Bihor pentru a sancționa tenta politică, propagandistică, pe care a avut-o acest concurs până acum”, au anunțat social – democrații bihoreni.
Trimite articolul
XCat timp judetul e condus de fiul unui comunist, responsabil cu demolarile si sistematizarea pe vremea aia, sa nu ne asteptam ca pruncul lui un incult rigid taranoi sa fie bine in judet. Oradea a distrus-o deja, acum comunismul si dictatura e in tot judetul
-
tu ai mintea odihnita, esti prost si mai si claxonezi