Devenit preşedinte de Consiliu Judeţean în condiţii extrem de tensionate, Pasztor Sandor vrea acum să demonstreze cât se poate de repede că posedă calităţile necesare unui şef de Judeţ abil, atât în plan administrativ, cât şi în plan politic. În concordanţă cu obiectivele enunţate deja în campania electorală de către cei doi vicepreşedinţi, Mang (PSD) şi Bodea (ALDE), într-un interviu oferit în exclusivitate Jurnalului Bihorean, Pasztor anunţă care-i sunt urgenţele la Consiliul Judeţean: curse externe low-cost de la Oradea, prin găsirea unui destinaţii inclusiv printr-un acord cu concurenţa de la Debreţin, favorizată de prezenţa tot mai apăsată a Wizz Air în aerogara din oraşul vecin, de peste graniţă. O altă urgenţă este mutarea, încă de anul viitor, a Muzeului Ţării Crişurilor în noua locaţie, de pe strada Armatei Române, colţ cu Parcul Bălcescu.
Şef de Consiliu cu o majoritate foarte fragilă, Pasztor pare deja interesat să repare relaţiile cu PNL-ul primarului Bolojan, care şi-a văzut stricate planurile de guvernare judeţeană, prin opţiunea UDMR de a forma o majoritate cu PSD şi ALDE. Un prim pas ar fi integrarea proiectelor unde liberalii au interes în politica lui Pasztor de guvernare în plan judeţean.
Pasztor Sandor e noul şef al Consiliului Judeţean. Cămaşa „H. Boss” pe care o poartă întăreşte mesajul. Vine la Judeţ din postura de director tehnic la Administraţia Bazinală Ape Crişuri, unde în trecut a fost director general. Înainte să revină în Bihor, Pasztor a fost secretar de stat la Ape în Guvernul Ponta. Deşi ocupă doar de o săptămână biroul de preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Pasztor şi l-a personalizat, deja. Parcă pentru a sublinia domeniul din care vine, inginer în bazine hidrografice, pe un perete întreg, Pasztor a agăţat o serie de tablouri ce ilustrează Dunărea de la izvoare – Munţii Pădurea Neagră din Germania – până la Viena, reproduceri ale unor lucrări impresionante de secol XIX, mă asigură noul preşedinte.
Pe alţi pereţi sunt tablouri cu imagini orădene de epocă, ce ilustrează clădiri reprezentative ale capitalei Bihorului. Lângă masa de birou, patru steaguri: drapelul României, cel al Bihorului, al Uniunii Europene dar şi cel al Ungariei, adus de Pasztor din biroul fostului vicepreşedinte UDMR Kiss Alexandru. Steagurile României şi al Bihorului sunt încadrate de celelalte două. După câteva minute, descoperim o pasiune comună: muzica celor de la AC/DC, cu precizarea că Pasztor pare un fan şi mai devotat decât jurnalistul. Chit că şi cei de la AC/DC trec acum prin transformări importante. Începem:
JURNAL BIHOREAN: Ați fost candidatul anunțat de UDMR pentru funcția de președinte al Consiliului Județean. Însă, în același timp, ați fost primul candidat cu șanse care a afirmat că nu îşi doreşte neapărat postul de preşedinte…
PASZTOR SANDOR: Dar da, într-adevăr, echilibrul forţelor prevestea un post de vicepreşedinte UDMR. Iniţial, acesta a fost scenariul cel mai plauzibil. Dar, până la urmă, eu am fost candidat pentru funcţia de preşedinte, nu pentru cea de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.
JB: Care sunt primele măsuri pe care le-aţi întreprins deja în primele zile de mandat?
P.S.: Săptămâna trecută am avut deja dreptul de semnătură. Primele acte semnate de mine au fost dispoziţiile de împărţire a atribuţiunilor către cei doi vicepreşedinţi. Am vrut să rup o cutumă nesănătoasă la Consiliul Judeţean, deoarece destul de mult s-a ţinut atribuţiunile exclusiv la preşedinte. De aceea, am rugat secretara să facem două dispoziţii prin care să împărţim atribuţiunile. Direcţia Economică a fost atribuită dlui vicepreşedinte Bodea, iar Direcţia Tehnică dlui Mang. Aşa se împart actele, circuitul este aşa direcţionat astfel încât ei au primul contact cu aceste probleme.
JB: Care sunt primele obiective pe care le vreţi materializate, în calitatea sa de preşedinte al CJ Bihor?
P.S.: Am început primele discuţii atât pe Tehnic, cât şi pe Economic. Sunt lucruri care vrem să se materializeze. De exemplu, Aeroportul Oradea. Am convocat directorul Aeroportului Oradea, a venit şi dl Mang, pentru că e o problemă tehnică şi nu vreau să monopolizez nişte probleme. La Aeroportul Oradea suntem într-o situaţie neplăcută. Avem un aeroport nou şi e gol. Dar sunt puţin mai optimist ca înainte. Am făcut un plan foarte clar de întâlniri şi am făcut un plan de viabilizare.
De asemenea, am convocat şi am avut o discuţie cu directorul tehnic al Consiliului Judeţean şi cu directorul Muzeului. Vreau cât de repede să rezolvăm problema Muzeului Ţării Crişurilor. Înţeleg că stăm de ani de zile la 83% lucrări realizate la noul sediu al Muzeului din fosta Garnizoană. De un an de zile nu s-a făcut nimic, au fost discuţii ratate cu Selina, dar dorim să înaintăm în această temă. Sperăm să găsim un executant la licitaţia în curs care să termine lucrările conform graficelor de execuţie propuse. În primăvara anului viitor ar trebui să terminăm Muzeul.
Cu directorul tehnic am discutat despre reţaua de drumuri judeţene şi finanţarea acrestora.
Pe Economic nu văd probleme esenţiale. Chiar acum s-a terminat o verificare a Curţii de Conturi la CJ Bihor, am studiat actele şi nu văd probleme mari. Nu am problemă nici cu Tehnicul, dar sunt câteva proiecte pe care Bihorul le aşteaptă. Aeroport, drumuri, Muzeu, aş menţiona şi parcurile industriale – deoarece în judeţ nu s-au făcut paşi serioşi în această direcţie. Nu înţeleg de ce e aşa de complicat, cred că dacă se discută cu autorităţile locale, se pot găsi soluţii. Când vorbesc despre parcuri industriale, mă refere la infrastructură legată, cu acces asigurat şi utilităţi.
JB: Ioan Mang susţinea în campania electorală că îşi doreşte ca în acest mandat să fie asfaltate toate drumurile judeţene, astfel încât să nu mai avem DJ-uri de pământ sau pietruite…
P.S.: Sursele de finanţare pentru drumurile judeţene sunt foarte mici. Nu te poţi hazarda să spui că faci sute de kilometri de drumuri, pentru că nu ai fonduri. Trebuie eficientizat şi trebuie să vedem cum facem reparaţiile, astfel încât să aşternem covoare, covoraşe. Este o problemă acută. Încercăm să decontăm lucrările pe DJ Leş – Tinca – Belfir, pe HG 28.
JB: Revenind la Aeroportul Oradea. Azi, avem clasica cursă scumpă de Bucureşti şi cursele charter Oradea – Tel Aviv, la care vor avea acces şi orădenii, doar în această vară. Însă când vom avea cursele externe ieftine pe care le au Clujul, Timişoara, Debreţinul şi, de ce nu?, o extindere a curselor interne, la preţuri accesibile pentru bihoreni?
P.S.: Sunt optimist că din toamnă sau în iarnă se va lucra pe Aeroport. Voi avea discuţie cu Tarom, pentru că mă interesează o destinaţie Oradea – Constanţa, în condiţii de aproape low-cost. S-ar putea crea o cursă unde vine un avion cu escală la Oradea şi face şi Constanţa. Mă gândesc la un 30 – 40 de euro dus-întors. Aşadar, un nivel low-cost, deoarece din Debreţin, cu 29,9 euro faci curse în Europa dus-întors. Suntem concurenţă pentru Debreţin şi ei sunt mult mai înaintaţi. Dar până acum s-a discutat din poziţie de concurenţă. Preşedintele Autoguvernării Hajdu-Bihor şi primarul din Debreţin au fost prezenţi aici, în campania mea electorală. De aceea, eu zic aşa: Hai să ne înţelegem unde nu deranjăm, unde putem discuta în consens. Unde am putea porni nişte curse unde în consens suntem atenţi unul la altul? În ultimul an nu am avut consens cu ei şi atunci hai să încercăm o cale prin consens. Nu ştim dacă avem şanse cu Wizz Air, dar poate putem discuta în comun despre destinaţii.
JB: Este cunoscut faptul că fostul preşedinte Cornel Popa a stabilit ca proiect strategic pe fonduri transfrontaliere acela ce prevede drumul transmontan Şuşti – Moneasa, lung de 18 kilometri, pentru a deschide Bihorul montan către judeţul Arad şi turiştii ce au putea veni de acolo. În proiect mai este prevăzută amenajarea unui heliport la Vârtop şi alte investiţii în spitalele din zonă (Oradea, Beiuş, Ştei, Marghita). Aceasta chiar dacă primarul Ilie Bolojan a denigrat în public acest proiect, în repetate rânduri, încercând să-i convingă pe şefii judeţului de importanţa inelului metropolitan. De altfel, în 2014, proiectul „Şuşti-Moneasa” a fost votat ca prioritar de către plenul CJ Bihor. Dvs. cum priviţi concurenţa celor două idei? Ce proiect va susţine ca prioritar administraţia judeţeană condusă de către dvs.?
P.S.: Urmează să avem discuţii cu Municipiul. Urmează să discut cu toate părţile. Nu am toate detaliile, nu mă pot pronunţa. Voi studia foarte atent acestă problemă, dar în principiu Oradea are nevoie de extinderea centurii, pe varianta Sîntandrei – Biharia – viitoarea autostradă. Vom compara atât economic cât şi tehnic posibilităţile.
Voi asculta toate părţile, dar mental sunt convins care variantă este mai folositoare. Urmează patru ani în care sunt ferm convins că infrastructura va porni din judeţul Bihor. Sunt ferm convins că vom avea autostradă şi trebuie să avem făcută legătura cu autostrada.
JB: Aveţi o alianţă de guvernare judeţean la un singur vot diferenţă faţă de Opoziţia PNL, dacă nu se va schimba majoritatea până la viitoarele alegeri. Cum veţi putea guverna?
P.S.: Este foarte greu să schimbăm majorităţile, cu noua lege. Mă bucur că s-a ajuns aici, să nu poţi schimba culoarea politică într-un mandat. În prima perioadă, vom putea guverna foarte organizat. Dar în paralel, voi avea o gândire şi un parteneriat ce va satisface gândirea pe tot judeţul. Eu cred că din acest punct de vedere momentul cel mai aprins a trecut şi, personal, consider că cel puţin acel moment este măcar neplăcut şi nu este demn de Consiliul Judeţean Bihor, dar de acum încolo trebuie să demonstrăm că putem conlucra. Ştiu că este greu de înţeles dintr-o parte, dar cred că în cursul acestor ani voi putea să conlucrez cu toată lumea. Primul meu ţel: trebuie să umplem sala de plen nu numai fizic, ci şi constructiv.
Se vehiculează acea expresie de câteva săptămâni, cu „majoritatea minoritată”, care nu este foarte clară. Ar fi bine să avem un CJ Bihor majoritar, dar în comun. Nu cred că autorităţile locale liberale din Bihor aşteaptă de la colegii lor din Consiliul Judeţean Bihor ca o perioadă foarte lungă să defileze pe o politică de tipul „contra la tot”. Nu, toată lumea trebuie să evolueze. Nu pot vorbi în numele colegilor, dar sper. Nu am avut intervenţii în ultima perioadă. Inclusiv în acea celebră şedinţă de alegeri, am vorbit foarte puţin. Am încercat să calmez lucrurile. Foarte probabil că aşa a fost gândită acea şedinţă, ca să fie cât mai aprinse lucrurile. Dar sunt ferm convins că am trecut peste această fază.
JB: Cum veţi proceda în continuare?
P.S.: Voi face tot posibilul să fac paşi către componenta liberală din Consiliul Judeţean. Am anunţat că nu doresc să constitui comisiile de specialitate fără prezenţa lor. Le vom crea în această lună şi cred că ar fi o mare greşeală să nu le facem în comun. Acelaşi lucru şi cu municipalitatea. Nu există Consiliul Judeţean fără Municipiul Oradea şi nici Municipiu fără Consiliul Judeţean. Până acum, mă refer la persoana mea, am avut o relaţie normală cu conducerea Primăriei Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!