Cel puţin din punct de vedere numeric, mitingul nu a avut efectul scontat de organizatori, Sindicatul Liber din Învăţământ. Şi dacă îl comparăm cu cel mai recent protest, cel organizat de UDMR ca reacţie la schimbarea directorilor maghiari, mitingul dascălilor s-a bucurat de o participare de 3-4 ori mai mică. Nici atmosfera nu a avut sobrietatea impusă de gravitatea cererilor. Atunci când ne gândim că în spatele fiecărui om , celebru sau nu, bogat sau, se află un dascăl, aşa cum sublinia reprezentantul părinţilor de la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu cu prilejul deschiderii noului an şcolar, pretenţiile ce vizează apariţiile publice ale reprezentanţilor breslei sunt la cote ridicate. Ceea ce parcă nu a fost cazul la mitingul de pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor.
„Ruşine!”, „În boxe!”
Mitingul a debutat cu un moment de reculegere pentru „Parlamentul care a murit”. Aluzie la asumarea răspunderii Guvernului în cazul Legii salarizării unice. „A murit la dracu!. Trăiesc prea bine, iar noi murim aici de foame” a venit replica din mulţime. Pentru acest moment organizatorii au pregătit o cruce şi o lumânare. În timp ce liderul sindical încerca să încălzească mulţimea preluînd de la un participant lozinca „Ruşine!”, „În boxe!” adresată guvernanţilor, în mulţime se purtau alte discuţii. „Parcă eşti mafiot. Dă ochelarii jos!”, i-a spus un participant unuia dintre cei ce purta ecusonul de „organizator”. O altă doamnă îşi îndemna colega să ia materialele împărţite de sindicat „dovadă că am fost”. „Unde-i Luci? Dar celelalte, unde-s? Au fugit la îngheţată”, a spus o altă participantă. În faţa camerelor de luat vederi, oamenii au devenit sobri şi au spus că dacă nu ar crede că se rezolvă ceva nu ar fi acolo. Participanţii au trecut, în cadrul unui marş, prin Parcul Traian, şi totul s-a terminat în zona barului „Banana Joe”.
FACT BOX : De ce fac grevă?
Profesorii reclamă:
– subfinanţarea continuă a învăţământului
– reducerea până în 2015 a 350.000 de posturi din sistemul bugetar
– reducerea la jumătate a cuantumului salariului de merit, a gradaţiei şi sporului de învăţământ rural
– 2% nu se mai acordă
– blocarea salariilor în 2010
– plafonarea salariilor după 25 de ani de vechime
– investiţiile în 2009, inexistente
– mărirea normei didactice
– conducerea după ordonanţe de urgenţe, nu după legi
Veronica Bursasiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!