UPDATE! Ce spune conducerea ADP
Liviu Andrica, directorul general al Administrației Domeniului Public (ADP) SA Oradea a venit în mijlocul protestatarilor și a stat de vorbă cu aceștia. Reprezentantul ADP le-a spus că nici el nu este în totalitate de acord cu închiderea bazarurilor, când mall-urile și marile magazine rămân deschise, dar nu are ce face, având în vedere că hotărârea vine de la Guvern. El le-a promis comercianților că îi va ajuta să facă demersurile necesare pentru a-și putea continua activitatea.
„Hotărârea de a închide bazarurile nu vine de la ADP, nici de la Primărie, nici de la Prefectură. Vine de la Guvern. Oamenii vor să li se aplice aceași măsură ca marilor magazine și mall-uri. Și sunt de acord cu asta”, a declarat Liviu Andrica. Acesta se va întâlni din nou marți, 10 noiembrie, cu piețarii și a declarat că îi va ajuta ca petiția lor să ajungă la Prefectură și la Guvern, pentru a se reveni asupra hotărârii de a le închide magazinele. În bazarurile din piețele orădene își desfășoară activitatea circa 2.000 de comercianți.
Circa 100 de comercianți care au spații comerciale în Piața Cetate, Piața Rogerius și Piața Decebal s-au adunat luni, 9 noiembrie 2020, la ora 8:30, în Piața Cetate pentru a protesta împotriva închiderii bazarelor din piețe. Oamenii spun că ei nu își desfășoară activitatea înăuntru, rabdă mult frig și este nedrept să fie închiși.
[eadvert]
„La fel au procedat și înainte de Paște. La fel procedează și acum. Nu avem cu se să ne plătim facturile. Nu avem din ce să trăim”, se revoltă o comerciantă din Bazar.
„De ce nu închid mall-urile. Ele sunt înăuntru. Există interes să ne închidă pe noi cei mici. Totul este în favoarea multinaționalelor. Și ieri la Kaufland, la Lidl și alte supermarketuri era aglomerație, dar acestea nu se închid”, a precizat un alt comerciant.
Oamenii spun că sunt pregătiți cu măști și dezinfectant pentru fiecare client, doar să li se dea voie să funcționeze.
Comercianții din Rogerius spun că ei ar trebui să intre în categoria mall-urilor, pentru că sunt Centru comercial.
„Când au închis mall-urile în primăvară ne-au închis și pe noi, considerându-ne în categoria mall. Acuma când se închid bazarurile din piețe suntem considerați piețe. Nu este corect”, subliniază o comerciantă din Rogerius.
Marius Tulvan, șeful Pieței Cetate, prezent la fața locului, încerca să-i liniștească pe comercianți.
„Oameni buni, vă rog să vă liniștiți. Noi executăm doar ordinele care vin de sus. Să așteptăm, să vedem ce se mai întâmplă în alte orașe. Și ADP-ul este interesat să deschidă”, a declarat Marius Tulvan.
Ce se întâmplă cu piețele din Oradea? Anunțul primarului Florin Birta
Trimite articolul
XCand am trecut pe-acolo i-am auzit pe astia din imagine cum discutau ca vor vota pnl, cum sa voteze cu altii.
Pai va meritati soarta fraierilor. Ati primit ce ati votat.
E “pa maini bune”, prostilor
Pentru ca sunteți mulți indieni de aia se Închide piețele și in poze de la protest aveti masca pe barbie sau doar pe gura căci va doare nasu de la masca sau cum…
TRAIASCA PNL :)))))))))
Spider Man
Lasă, trebuie sa își piardă jobul câteva sute de mii, sa crească inflația și sa cadă economia, sa distrugem o generație și sa se sinucidă câteva mii bune de la izolație forțată pentru ca mie mi-e frica de un virus cu rata de supraviețuire de 99.94% pentru care nu va exista vaccin în următorii 3 ani și dacă va exista, va functiona doar pe 60% din populație aproximativ.
Fain, va mulțumesc
-
Sunt povești cu vaccinul.
Ai văzut vre-un vaccin real pentru o gripă?-
Ioi, mai citește odată. Folosesc sarcasm x
-
-
99.94% supravietuire? 98% e media pe toate varstele. Inainte se intorcea un vas de croaziera cu 14 victime de la alte viroze? Niciodata. Iar un procent mare din cei care supravietuiesc au un grad semnificativ de sechele
ce misto, inseamna ca, teoretic, 66% l-au votat pe johannis! sa-mi fie mila de ei? mancati ce votati! nu v-a fost bine cu ciuma rosie, incercati lepra galbena!
Dacă supermarketul este cel mai sigur loc pe care îl avem în această ţară, păi haideţi să ne mutăm în supermarketuri.
Pentru a schimba o societate, o orânduire, era nevoie de un război.
Acuma se rezolva cu un virus.
Dar, spre ce tip de societate ne îndreptăm?
Un nou tip de societate unde puterea va fi în mâna a câțiva oameni, multinaționale și firme satelit puterii?
Pulimea vaccinată va fi muncitorul perfect, mulțumit, fără să protesteze. ???
-
Păi deja suntem în lumea pe care ai descris-o, tu pe ce lume trăiești? Până și în Rusia e așa cum spui tu. În primul an de viață copiii primesc o grămadă de vaccinuri, ceea ce e bine nu e rău. Putere, multinaționale și sateliți există și acum ceea ce nu știu dacă e bine sau e rău. Dar păstrarea echilibrului între ele sigur e bine și nu e rău.
-
semnule ?,
Se pare ca nu te-ai uitat cu atentie la cine protesteaza. Cam cati producatori reali vezi printre ei. As vrea sa le vad mainile. Producatorul adevarat nu se plange, nu-si tine mainile in buzunar. El vinde si la -10 grade, cum o facea si cand piata nu era inchisa.
Pentru partea a doua a postarii tale, ma intreb de ce simtiti nevoia, tu si colegii tai postaci, sa politizati si sa duceti in derizoriu orice masura care incearca sa franeze acest virus nenorocit?
gunoaiele pnl ciuma galbena ,aveti ce ati votat ,an 6 decembrie mobilizare maxima sa scapam de lepra galbena molurile lotus nu este covrig
-
helen,
Alt nume, aceeasi ortografie. Chiar nu intelegi ca esti identificabil dupa greselile gramaticale pe care le faci? Intreaba-ti supervaizaru de ce se intampla asta. Poate are ala mai multa scoala ca tine. Poate. Dar daca nu te atentioneaza, e posibil sa fie la nivelul tau. Mai este o posibilitate… Tu esti supervaizaru.
intre ei cei mai vocali au fost ciorile cu țighi țighi ! unele organe nu vor mai primi șpagă de la țighi țighi!
Nu zic eu ca PNL-ul ii usa de biserica. Dar trebuie sa fim realisti si sa constientizam cum ne era cu PSD-UL acum. Cred ca inca dadeam 1,5 mil pe un pachet de masti. Si de sistemul de sanatate demult era in colaps pt ca interesele lor ar fi prioritare ca si de obicei. Dar sa privim partea buna si anume ca NIMENI nu ii bun dar in schimb stim macar cine ii mai incompetent decat toti…. Deci din tot raul sa alegem raul mai putin rau.
-
Si de unde stii tu cum ar fi fost cu psd-ul acum?
A… ca asa zice masina de campanie pnl? Aia cu “maini bune”?
Nu vom sti niciodata cum ar fi fost, pentru ca baietii penelei au luat fraiele. Si rezultatele se vad dupa exact un an de guvernare pnl. Il vad si prostii astia din imagini, majoritatea votanti pnl. Daca ramane pnl sunt convins ca va fi dezastru in 4 ani.
Deja s-a imprumutat minunatul Catu intr-un an cat altii in 10 ani. Pentru “dezvoltare”, evident. Nu-i asa ca nea-m dezvoltat fantastic in ultimele 12 luni? Cand deja se stia ca vine pandemia, ei erau super ocupati cu anticipatele, cu ciolanul. Buna asta cu “raul mai putin rau”. Mai rau ca astia cu greu poate fi oricine.-
erata, ne-am dezvoltat, speedtyping
-
Stim cum ar fi fost psd fiindca cei din “partidul” ala au in spate 30 de ani de cariera in furt, de aia stim. Pe cine crezi ca aburesti ma postac mic? Evident ca si astia din pnl sunt niste politicieni de proasta calitate… la asa popor, asa politicieni. Din cauza multor amarati ca tine care votati numai cacaturi nu ne vom dezvolta niciodata cum trebuie. Tu chiar ai impresia ca in 2020 vei mai convinge vreo persoana care nu are retard ca era mai bine cu psd decat pnl? Evident ca ii vei convinge pe aia de se uita la antene 3 salivand de dimineata pana seara, dar aia nu se pot numi homo sapiens sapiens. Tot ce meritati si tu si toata sleata voastra de hoti si criminali e sa fiti calcati in picioare cum a fost calcat Ceausecu in 89. Ar trebui pur si simplu cenzurat cuvantul “PSD”. Daca eram intr-o tara civilizata partidul asta era desfiintat demult.
-
idem pnl.
Ai uitat cu gratie sa mentionezi ca si pnl a fost la putere. In aia 30 de ani, asa vreo 8. Ne-am dezvoltat de ne-am rupt atunci! Crezi ca am uitat? Asta urmeaza si acum. Patru ani de dezastru. Nu conving in 2020 pe nimeni, prostii chiar au crezut sloganurile din campania pnl. Dar o sa conving in 2024. E doar o chestiune de timp.-
In caz ca ai uitat voit sa mentionezi, o mare parte din anii cat a fost PNL la guvernare a fost recesiune. lasa-ma tu cu dezvoltarea, tu esti probabil unul din aia care se caca pe ei ca de ce au fost taiate salariile si pensiile fara sa se uite in ce context era intreaga planeta, fara sa aiba habar de bulele economice create n-am ce sa mentionez nimic frate, lasa vrajeala. PSD trebuie sa dispara si va disparea mai devreme sau mai tarziu, oricat o sa rageti voi pe internet impreuna cu latrineii. pana acum nimic din ce a facut pnl-ul nu se compara nici cu 5 la suta din tot cancerul creat de psd, si doar postacii tristi nu vor recunoaste asta. asa ca nu mai provoca dezgust oamenilor cu asemenea comentarii aberante. vi s-a dus timpu, tara asta are nevoie incet incet de o alta clasa de oameni, care mai si gandesc, nu doar rag.
-
draga corial, vedem in 2024. E doar o chestiune de timp. Iar exprimarile tale, cu “rageti” sunt de-ale tale, din sat.
-
-
-
Inchideti piete dar marketuri nu…. De ce? Mai voteaza Dracu Pnl…..
Sunt curios dupa 1 luna cand vor fi 15-20 de mii de cazuri tot rastaurantele , salile de pariuri si pietele vor fi vinovate de cresterea nr de cazuri. Si le veti tine inchise in continuare. Bai desteptilor, virusul s-a raspandit prea mult, e peste tot, nu mai poate fi stopat numarul. In pandemia din 1920 concluzia a fost ca toate masurile au fost insuficiente si fara rezultat. De ce plm nu va uitati la ce a fost si invatati din trecut. Pandemia asta va dura 2-3 ani mini, ce facem tinem jumate din economie inchisa, voi nu sunteti normali la cap.
-
Pandemia asta cred că va dura mai puțin, fiindcă circulația indivizilor e mult mai mare comparativ cu anii ’20. Probabil până în martie se ajunge la vârful pandemie.
-
trebuie sa ajunga la 60-70%, in SUA de abia sunt 10milioane deci 3% din populatie, mai dureaza pana ajungi la 60%. Nici noi nu am ajuns la nici 2%.. Oricum masurile astea sunt egal cu zero, doar ca distrugem economia.
-
-
Incerci tu sa ne spui cat de destept esti si cate stii tu despre pandemia din 1920. Si tot postezi la diferite articole ca suntem noi prosti si tu esti destept pentru ca nu invatam nimic din pandemia din 1920. Care de fapt e gripa spaniola din 1918.
Te doare ca nu mai poti merge la pacanele? Pietele nu s-au inchis. Patrunjel poti sa-ti iei, in schimb adibasi si plima probabil ca nu. Ce trebuie sa invatam? In 1920 se vindeau adidasi si puma contrafacuti?
Daca te uiti pe niste fotografii din anii respectivi, vezi oameni cu masca. E greu sa-ti pui o masca cand iesi din casa?
comerciantii din bazaruri sunt niste bisnitari cumpara marfa ieftin si o revand scump, ei si altii ca ei se leaga de hipermarketuri dar habar n-au ce vorbesc in hipermarketuri se poate pastra distanta si masca obligatorie nu ca sunt ei strraini cum afirma unii ciumeti, iar preturile sunt mai accesibile pe cand pietarii vand foarte scump fara sa depuna prea mult efort.
nu prea vad tarani printre ei, asta daca tot spuneti ca se omoara taranul roman si productia lui, toata ,marfa din piata, care e mai in fata nu e de productie romaneasca, iar in poaza sunt cam acei vganzatori, nu producatorii din spare (respect acestora, producatori din Bors etc).
De PDL si Basescu 10 ani aproape la putere ati uitat, sa dovedit in instanta ca alegerile au fost fraudate, dar nimeni nu se plange. :))))
Primiţi ce aţi votat m….a Guvernul PDNL JOHANIS slujirea austeritatea foamea batjocora guverneazā pt corporații banci nu pt românii !
-
Cati mancatori de rahat!!
Cata propaganda pro PSD si anti PNL!!
Nu as fi crezut vreo data ca in Oradea sunt atatia care-si iau masa in zona decantoarelor orasului, locul unde se scurg toate conductele de la wc-urile unde trageti apa dupa ce va cacati!
Mai hahalerelor (vorba lui Becali), mutati-va mai la Targu Jiu, Craiova, Targoviste, Alexandria sau Turnu Severin. Sa va simtiti acolo acasa si fara PNL.
Ca acolo puteti trai ca intr-o cloaca, acolo toti si in integralitate gandesc exact ca voi, respira neocomunism, se angajeaza pe posturi inventate si platite doar de la bugetul consolitat al tarii si astepta tot felul de legi permisive care sa le dea posibilitatea de a fenta si a fura. Asta asteapta de la cei pe care ii alg si voteaza, de la cei ce ii reprezinta si ii conduc.
Va incadrati perfect zonei de sud a Romaniei, locul care este exemplu de dezvoltare in Romania condusa de 31 de ani doar de PSD. Aceea zona are caracteristica sa.
Niciodata nu a putut si nici nu a dorit sa fie condusa decat de PSD si de acolitii lor, de aceea este asa cum se gaseste azi.
Acela este locul perfect ptr. analiza, este cel mai minunat barometru prin care se poate analiza cu ochiul liber dezvoltarea unei zone sau a alteia timp de 30 de ani.
Asa ca …., duceti-va acolo, e un loc minunat. Seamana perfect cu halul in care doriti voi sa traiti. Nu cu felul in care isi doresc ardelenii sa traiasca!!
Si sa mergeti impreuna cu ei, acestia care trag toata tara in spate de atatia ani.
Duceti-va exact acolo unde a mers neaua dupa bunica-mea,ca e moarta din 1982!!
E bine sa va cunoasteti patria, chiar si subsolul bogat al sau.
Nu am crezut vreodata ca nunarul vostru este atat de mare in orasul Oradea, locul unde PSD nu a castigat si am convingerea ca nu va castiga vreodata alegerile.
Si din cauza asta sunt mandru ca sunt LOCALNIC oradean.
Apropo, voi astia care va serviti masa la decantoare, stiti unde merge neaua (zapada) ?
Drum bun si calatorie sprancenata!-
Ai un like mare de la mine. 🙂
-
Evident ca iti place ghost drop, doar e limbajul folosit de tine (cacati). Omul pare fericit ca stie cuvantul “nea”, si il repeta obsesiv. Ma mir ca nu a bagat si niste coparseuri, ciripuri si porodici, dar ma rog poate o sa mai posteze in editiile viitoare, si are limita de un regionalism per post. Dezvoltare! Ghost, ce mai face drop? You know, cealalta voce din capul tau?
-
Din postarea ta am inteles ca te deranjeaza regionalismele noastre. Pentru ca nu le intelegi. In acest caz ai o varianta, intoarce-te in teleorman de unde ai venit. Acolo n-o sa auzi de piparcă, oloi, laște, caralabă sau rântaș.
who the fuck is drop?
-
-
-
-
Emile,
Esti in ceata totala. Alegerile o sa fie in decembrie. Pana atunci avem parlamentul votat de tine si de alti analfabeti ca tine.
Te-ai uitat la poza cu cei care protesteaza? Cam cati dintre ei arata a producatori? Pe bisnitarii de tigari i-ai vazut?
Esti doar un postac pesedist cu ceafa lata, beneficiar de ajutor social sau de vreo pensie speciala.
felicitari oradeni, sa traiti cum ati votat !!!
-
Inca un venetic caruia nu-i place in Oradea. Daca nu-ti convine, ce te mai tine aici? Poti merge inapoi in cocioaba din care ai venit. In care locuiai impreuna cu oaia, capra si porcul din dotare.
-
Si cu mortii ingropati in gradinita de flori din fata casei !
Ca nici cimintir nu au amaratii si prostii!
Ce sa mai vorbim de ciurda , de vacar platit ptr.tot satul?!
Omul si vaca pe sant .
El sau ea tin vaca de franghie toata ziua.
Un om, o vaca.
O femeie, un bou.
Asta e imaginea la ei.
Si inca ceva.
Porc sau scoafa de 250 kg pe camp legat in poivan cu lantul!
Si asta e tot pe la ei.
Pe la Caracal , Rosiori de Vede, Draganesti Olt, Alexandria, Corabia, Zimnicea, Slatina sau Oltenita.
Ca la prosti.
Sa mearga inapoi acolo, sa stea cu vaca la pascut pe santuri tiata ziua, daca nu ii e bine in Bihor.
Ca oricum, de cata ura si mancatorie e intre ei , intre consateni,nu-si cedeaza nici unul 50 de arii din terenul fertil ca adunat sa fie organizata pasunea satului.
Sa aiba ubde paste toate animalele oamenilor la comun.
Asa ca …
Fiecare cu streangul legat de vaca lui pe unde apuca toata ziua.
Asa sunt de harnici .
-