Printre protestatari, primarul comunei Sânmartin, Lucian Popuş şi senatorul Gavrilă Ghilea, ambii PDL. De asemenea, prin zonă a apărut şi Horea Vuşcan, vicepreşedinte al Partidului Verde, într-o ţinută surprinzător de lejeră… Popuş a ţinut să le spună celor prezenţi că cei de la compania NIS Petrol – Gazprom sunt bineveniţi în Băile Felix doar pentru a face tratament, nu şi pentru a “planta” sonde. Cei prezenţi au huiduit, însă, şi această posibilitate. La rândul lui, senatorul Ghilea le-a cerut protestatarilor “să rămână uniţi”, pentru a zădărnici planurile Guvernului şi ale companiei de a extrage hidrocarburi, gaze şi ţiţei, din zona Băile Felix. După discursuri, Popuş şi Ghilea s-au retras, protestatarii rămânând în parc pentru a-şi striga nemulţumirile.
Pe lângă scandările împotriva gazelor de şist, în Sânmartin s-a scandat împotriva Guvernului, a premierului Ponta şi s-a cerut chiar şi demisia prefectului Claudiu Pop. „Jos prefectul!”, au scandat protestatarii. Acesta din urmă a atacat în instanţă toate hotărârile Consiliului Local Sânmartin, indiferent că a fost vorba despre interzicerea exploatării gazelor de şist în comună sau că s-a decis organizarea de referendumuri locale pe această temă.
Anti-exploatatori străini
„Prin şantaj şi pentru bani, slugă la americani!”. Sau „Nu ne vindem ţara!”, a fost altă scandare, revenită în actualitate, alături de consacrata „Refuz, rezist, nu vreau gaze de şist!”. Bihorenii s-au arătat solidari şi cu locuitorii comunei vasluene Pungeşti, ce se opun exploatării Chevron, apărată de jandarmi. „Pungeşti, nu uita, noi suntem de partea ta!”, s-a auzit, dar şi „Nu corporaţia face legislaţia!”.
Organizatori ai manifestării au fost inclusiv consilierii locali din Sânmartin, alături de un grup de iniţiativă cetăţenească. Unii dintre iniţiatori s-au arătat dezamăgiţi că SC Turism Felix, principalul operator de turism din Băi nu s-a alăturat protestului. În acest context, merită menţionat faptul că directorul SC Turism Felix, Florian Serac, este membru PSD, fiind prefect de Bihor în guvernarea Năstase.
Citiți principiile noastre de moderare aici!