IMM-urile vor mai mulţi bani pentru finanţarea programelor de dezvoltare şi a măsurilor de sprijinire a înfiinţării de noi întreprinderi şi de susţinere a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, la nivel naţional şi local.
„Pentru asigurarea respectării dispoziţiilor legale, este necesară creşterea bugetului programelor destinate IMM-urilor şi alocarea a 0,4% din PIB, în loc de 0,03%, pentru susţinerea IMM”, declară Ioan Mintaş, primvicepreşedinte al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).
Confederaţia patronală reprezentativă la nivel naţional solicită luarea în considerare şi valorificarea mai multor propuneri de îmbunătăţire a proiectului bugetului de stat pentru anul 2016.
Cofinanţări
Prevederea de alocaţii bugetare suficiente pentru asigurarea cofinanţării necesare accesării fondurilor europene de către autorităţile publice este o altă solicitare a CNIPMMR. „Experienţa la nivel UE arată că sumele alocate prin buget pentru cofinanţarea proiectelor europene trebuie să fie de 30-35% din valoarea proiectelor previzionate a fi derulate în fiecare an”, precizează Ioan Mintaş.
Propunerea are în vedere şi dispoziţiile legale care prevăd obligativitatea proiectării şi implementării, din fonduri externe nerambursabile, a unor programe destinate întreprinderilor mici şi mijlocii de tipul: fond de microfinanţare a IMM-urilor axat pe dezvoltarea spiritului antreprenorial, inovare de vârf şi introducerea noilor tehnologii; programe de cercetare, dezvoltare şi consultanţă privind managementul, marketingul, networkingul, investiţiile în întreprinderi mici şi mijlocii, în vederea furnizării de soluţii pragmatice pentru creşterea funcţionalităţii şi performanţelor firmelor pe piaţa internă şi internaţională; fond pentru cofinanţarea realizării de produse ecologice; fond pentru minigranturi pentru microîntreprinderi; program pentru organizarea, în fiecare regiune a ţării, a unor clustere inovative, focalizate pe produse pentru export, finanţate din fonduri europene, care să valorifice potenţialul şi condiţiile specifice fiecărei zone, etc.
Recapitalizarea Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM şi a Fondului Român de Contragarantare, inclusiv modificarea condiţiilor lor de funcţionare, pentru asigurarea de garanţii de 100% pentru creditele necesare societăţilor, ONG-urilor, patronatelor şi sindicatelor, aferente asigurării cofinanţării necesare accesării fondurilor europene şi derulării de proiecte este o altă solicitare a IMM-urilor.
De asemenea, acestea mai solicită creşterea finanţărilor aferente investiţiilor publice.
CNIPMMR solicită valorificarea propunerilor sale şi susţine necesitatea organizării unei întâlniri între ministrul finanţelor publice şi reprezentanţii confederaţiilor patronale reprezentative, pentru dezbaterea proiectului Legii bugetului de stat pentru 2016 şi găsirea celor mai bune soluţii pentru distribuirea veniturilor bugetare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!