Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) investighează ridicarea limitei de viteză în localităţi la 70 km/h pe un număr semnificativ de drumuri europene.
Astfel, MTI împreună cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNDANR) şi Inspectoratul General al Poliţiei Române vor demara discuţii privind extinderea implementării limitei de viteză de 70 km/h în localităţi. Potrivit unui comunicat emis săptămâna trecută de MTI, „în viitorul apropiat se vor analiza proiectele de semnalizare rutieră pentru drumurile europene aflate spre finalul lucrărilor de reabilitare, cu intenţia de a realiza semnalizarea rutieră direct în lumina asigurării limitei de viteză sporite în localităţi”. Aceste tronsoane sunt: E81 (Halmeu – Livada – Satu Mare), E58 (Livada – Baia Mare – Dej), E578 (Sărăţel – Reghin), E581 (Bârlad – Albiţa) şi E70 (Craiova – Caracal – Alexandria).
După modelul DN1
„În anii care au trecut de la ridicarea limitei de viteză la 70 km/h în localităţile de pe DN 1 între Bucureşti şi Predeal, şoferii români au dat dovadă de maturitate şi nu au abuzat, în marea lor majoritate, de această prevedere”, a declarat în context Ovidiu Silaghi, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii. „Dacă în localităţi precum Comarnic, Azuga sau Buşteni se circulă în condiţii bune cu limita de 70 km/h, nu văd de ce nu am putea extinde această prevedere şi pe alte drumuri”, a mai declarat săptămâna trecută ministrul Ovidiu Silaghi.
Potrivit conducerii MTI, „Creşterea limitei de viteză în localităţi va conduce la o reducere a duratei de deplasare pe tronsoanele respective, la sporirea capacităţii drumului prin creşterea fluenţei traficului şi prin reducerea ambuteiajelor – fapt care va reduce şi poluarea mediului înconjurător cauzată de transportul rutier. Pe de altă parte, această măsură va conduce la reducerea frustrării şoferilor aflaţi în deplasări pe distanţe lungi precum şi la reducerea numărului de depăşiri în localităţi, ambii factori fiind corelaţi cu reducerea numărului de accidente rutiere”.
Şi Oradea – Braşov
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii are în vedere implementarea acestei măsuri şi în alte coridoare de drum european, cum ar fi E671 Satu Mare – Timişoara, E60 Oradea – Braşov, E81 Satu Mare – Piteşti, E58 Dej – Suceava, E85 Suceava – Bucureşti, E583 Săbăoani – Iaşi, E68 Nădlac – Braşov, E578 Reghin – Chichiş şi E70 Moraviţa – Craiova.
Cu 70 km/h, în Bihor
Pe tronsonul bihorean al DN1 se circulă cu 70 de km la oră în Sântion şi Săbolciu, şi parţial în Groşi, Borşi şi Oradea (Calea Clujului). De altfel, şi construirea podului rutier „Macio” în zona Dragoş Vodă va implica şi reducerea vitezei în zona giraţiei de joncţiune cu Calea Clujului.
„Părerea noastră este că în anumite localităţi de pe DN1 se poate majora limita de viteză la 70 km/h, dar în anumite localități pe anumite sectoare unde sunt dese schimbările de mers, nu este recomandabil să majorăm limita maximă de viteză”, declară comisarul şef de poliţie Silviu Popa – şef birou Drumuri Naţionale în cadrul SPR Bihor.
Nu peste tot cu 70 km/h
Oradea. Şi şeful SPR Bihor, comisarul şef de poliţie Dorin Sava, se declară rezervat privind majorarea limitei de viteză în toate localităţile bihorene traversate de DN1.
„S-ar putea majora limita maximă de viteză la 70km/h pe porţiunile unde sunt case doar pe o singură parte a DN1, de pildă în zona gaterului din localitatea Groşi. Însă ar fi periculos să se aplice această măsură în localităţile unde sunt case pe ambele părţi ale DN1 şi lipsesc trotuarele. Trebuie să asigurăm condiţii de deplasare şi pietonilor şi bicicliştilor”, ne-a declarat comisarul şef de poliţie rutieră Dorin Sava.
Potrivit acestuia, o propunere a Ministerului Transportului privind majorarea limitei de viteză în toate localităţile traversate de DN1 ar impune modificarea Codului Rutier, ceea ce ar necesita şi acordul Parlamentului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!