De miercuri, a început din nou să ningă abundent. În Bihor e decretat cod galben de ninsori abundente şi viscol. În Oradea, firmei RER i s-a cerut să intervină cu prioritate pe arterele principale ale oraşului, în intersecţii şi la intrările-ieşirile din oraş. Primăria a solicitat firmei Selina să vină în sprijinul RER. S-au stabilit traseele care vor reveni Selinei, ce va interveni cu plug. Selina va acţiona pe axa Rogerius – Centru Civic, adică pe circa o treime din oraş. În urma Selinei, pe aceste trasee RER va împrăştia material antiderapant. În caz de nevoie, bateriile de intervenţie vor fi însoţite de echipaje ale Poliţiei, pentru siguranţa în trafic. Cetăţenii sunt rugaţi să acorde prioritate utilajelor de intervenţie şi să parcheze cât mai aproape de bordură. „Utilajele vor interveni de îndată ce grosimea zăpezii atinge 5 cm, revenind pe trasee de câte ori este necesar”, comunică Primăria. Orădenii sunt rugaţi să cureţe zăpada, gheaţa şi să combată poleiul de pe trotuare.
Pompierii militari bihoreni anunţă că până ieri după-amiază nu au fost chemaţi la solicitări. În judeţ, un tronson din drumul Tămăşeu – Parhida a fost închis temporar pentru a putea fi deszăpezit, iar tronsonul DN1 H Aleşd – Nuşfalău (jud. Sălaj) a fost restricţionat pentru vehicule de peste 3,5 tone. Echipajele medicale de urgenţă SMURD şi Ambulaţă erau pregătite de cod galben, iar în unele sate, înaintea maşinilor de urgeţă drumul era deblocat de zăpadă cu plugul.
O.Ş./C.C.
Mormane pe platouri si-ntre blocuri
Ilie Bolojan, amenintator in vorbe
Citiți principiile noastre de moderare aici!