La Examenul Naţional de Definitivare 2015, în Bihor au fost validaţi 370 de candidaţi din care 73 s-au retras, 15 au fost absenţi, iar 1 candidat a fost eliminat. Potrivit rezultatelor, în Bihor s-au înregistrat 12 candidaţi cu note mai mici de 5 şi 43 de candidaţi cu note între 5-5.99, 54 de candidaţi au avut note cuprinse între 6 şi 6.99 şi 42 de candidaţi au avut note cuprinse între 7-7.99.
Din totalul candidaţilor prezenţi, 130 au promovat examenul de definitivare în învăţământ, 102 candidaţi au avut note cuprinse între 8-8.99, iar 28 au avut note cuprinse între 9-9.99.
Rata de promovabilitate în judeţul Bihor înainte de contestaţii este de 46.26%.
Candidaţii nemulţumiţi de rezultate pot depune contestaţii pe 14 iulie, până la ora 21 şi pe 15 iulie, între orele 9-15, rezultatele finale urmând să fie afişate în data de 18 iulie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!