Într-o discuție lansată de consilierul PNL, Dacian Foncea, proiectul strategic pe sănătate a acaparat atenția consilierilor județeni. S-a întâmplat la finalul ședinței extraordinare a Consiliului Judeţean, de luni. Mai precis, liberalul a cerut conducerii informații despre eligibilitatea proiectului respins în urma evaluării.
Liderul CJ Bihor, Pásztor Sandor, a explicat că „proiectul de maximă importanță pentru Bihor” a fost compromis din cauza absenţei reprezentanților PNL la ședințele Consiliului Județean. Din spusele acestuia reiese că în 30 septembrie proiectul a fost depus incomplet, prin lipsa unui CF, care se referea la un teren din zona montană.
Proiectul respins prevede achiziţionarea aparatură medicală pentru spitalele din Oradea şi din judeţ, dar şi construirea a două centre medicale de urgenţă în zonele Padiş şi Stâna de Vale.
CF-ul buclucaş
„Vineri după amiază am primit scrisoarea de la secretariatul tehnic al Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră pentru graniţa România – Ungaria, prin care ne-a fost respins proiectul din cauza neprezentării la timp a CF-ului din Stâna de Vale. Acesta este motivul pentru care s-a respins, vă pot pune la dispoziţie scrisoarea”, i-a răspuns Pásztor Sandor lui Foncea, în şedinţa de plen a Judeţului.
Problema cu acest CF se trage de la faptul că CJ Bihor avea nevoie să primească drept de administrare de la Biserica Greco-Catolică, pentru a folosi un teren identificat la Stâna de Vale pentru a servi construirii unui centru medical de urgenţă.
Se încearcă reluarea procedurii
Pásztor a mai arătat că între timp se încearcă salvarea situației, prin reluarea procedurii. În prezent, aparatul Consiliului Judeţean lucrează la înaintarea unei contestații, în colaborare cu partenerii reprezentați de Primăria Oradea, Primăria Debrețin și Autoguvernarea Hajdú – Bihar, arată şeful UDMR de la Judeţ.
„De sâmbătă am început să lucrăm la această contestaţie. Nu vrem să pierdem un proiect de milioane de euro din cauza neprezentării unui CF de 400 mp. Mă doare foarte mult această situație (…) Avem problema că am întârziat 20 de zile. Eu am speranţa că la contestaţie lucrurile se vor schimba şi facem tot efortul în acest sens. Aceasta este istoria, foarte pe scurt. Nu s-a găsit nimic în afara acestui CF pe care îl avem acum”, insistă președintele CJ Bihor.
Să nu se politizeze sănătatea!
Ioan Mang, vicepreședintele CJ Bihor, a dorit să intervină în dezbaterea dintre PNL-istul Foncea și președintele CJ prin a mulțumi celor de la PNL pentru bunăvoința de a lua parte la sedință. De asemenea, Mang a subliniat că, dacă liberalii nu ar fi absentat de la şedinţele CJ, proiectul strategic pe sănătate ar fi avut acum finanţare.
„Le mulțumesc celor de la PNL că s-au prezentat. Dacă colegii de la PNL ar fi înțeles să vină la ședințe să voteze proiectul, totul ar fi fost foarte simplu. Mai bine ați fi discutat, în acele vremuri, cu domnul Carp decât să discutați cum să nu veniți la ședințe. Să nu politizăm sănătatea. Șansele pentru relansare sunt acum mult mai mici. Nu văd nimic politic să nu veniți la ședințe pentru semnarea unui proiect european”, i-a apostrofat Mang pe PNL-iști.
„Să nu dezgropăm morții”
„Știți ce facem noi momentan? La o înmormântare discutăm cât de bine și de frumos era mortul la 18 ani. Nu are rost. Acum ar trebui să fim o unitate în această privință. Sunt sceptic, pentru că actul de bunăvoință trebuia prezentat de mult. Încă o dată, despre morți nu are rost să vorbim”, a încheiat Pásztor discuția.
Amintim că, iniţial, se dorea includerea în proiectul strategic pe sănătate şi achiziţionarea unui nou accelerator de particule pentru Centrul Oncologic din Oradea, în valoare de circa 4 milioane euro, însă Ministerul Sănătăţii condus de orădeanul Florian Bodog s-a angajat că va face acest lucru printr-o finanţare a Băncii Mondiale. Procedura de achiziţie a fost demarată. Banii atribuiți iniţial acestui aparat important au fost redirecţionaţi de Consiliul Judeţean Bihor spre Proiectul strategic pe cultură.
Proiectul strategic în valoare de 9,5 milioane de euro, vizează telemedicina și este destinat Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crișana.
Citiți principiile noastre de moderare aici!