Chiar dacă Adrian Curaj anunța că nu va fi de acord cu o astfel de inițiativă legislativă aceasta se pare că e pe cale să devină lege dacă va fi aprobată de Senat.
Preconizata propunere legislativă privind măsurile de descentralizare din domeniul învăţământului preuniversitar are ca obiect modificarea şi completarea Legii Educaţiei Naţionale, dar și a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei.
Dacă legea va fi promulgată, atribuțiile inspectoratelor şcolare vor fi preluate de Ministerul Educației prin înființarea unui departament pentru inspecție școlară în cadrul Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, dar și de autorităţile locale, care vor înființa la rândul lor un compartiment de specialitate în cadrul aparatului primarului sau al Consiliului Judeţean.
Comisiile pentru învăţământ şi administraţie publică au și propus deja respingerea propunerii legislative. Camera Deputaţilor fiind primul for sesizat, Senatul este cel care va fi for decizional.
Pe 4 februarie s-a încheiat termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final. Această propunere legislativă s-a mai aflat în atenţia deputaţilor la sfârșitul lunii decembrie, anul trecut, însă atunci nu a întrunit numărul necesar de voturi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!