Ministrul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), Marius Budăi, s-a ținut de cuvânt. Proiectul „Târgul de orientare în carieră”, derulat în 4 și 5 mai 2022 la Oradea va fi extins la nivel național sub denumirea „Îndrăgostirea tinerilor de meserie”.
[eadvert]
Anunțul a fost făcut în cadrul dezbaterii proiectului național „Pactul pentru tineri”, organizată de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), săptămâna trecută, la Bacău. Marius Budăi a informat că s-a finalizat elaborarea unui document privind orientarea tinerilor în carieră, care a fost deja testat într-un proiect-pilot la Oradea, sub denumirea „Îndrăgostirea tinerilor de meserie”, unde s-a bucurat de succes.
Ministrul, care a participat în cea de-a doua zi a evenimentului de la Oradea, a fost plăcut surprins de organizare și de numărul mare de participanți. Acesta a calificat evenimentul de la Oradea printr-un singur cuvânt: „superlativ”
Marius Budăi, a promis că următorul proiect cu finanțare europeană a ministerului se va numi simbolic „Îndrăgostirea tinerilor de meserie”, având ca model evenimentul de la Oradea.
Prezent la Oradea în 5 mai 2022, ministrul Muncii, însoțit de directorul executiv al AJOFM Bihor, Békési Csaba, a luat la pas toate standurile târgului, de la companii, la școli, la instituții publice, care și-au prezentat ofertele în cadrul târgului. Și a fost foarte încântat de tot ce a văzut, felicitându-i pe organizatori cât și pe participanți. Reprezentanții companiilor i-au dat detalii despre activitatea firmelor pe care le reprezintă. Unii i-au făcut chiar solicitări de modificare a Codului Muncii. Ministrul a fost surprins și de ofertele școlilor vocaționale, care s-au prezentat la eveniment cu exemple practice, încercând să-și atragă elevii spre profilurile lor de activitate.
Model de „Așa da”
„Rolul nostru nu este altul decât să aducem sub aceeași umbrelă furnizorii de formare profesională, angajatorii și școlile. Toată lumea știe că orientarea în carieră este cel mai important element al pieței forței de muncă. Vrem să dovedim că acest tip de eveniment organizat azi în Bihor poate fi organizat în fiecare județ și poate, pe termen mediu și lung, să fie unul dintre răspunsurile pentru criza forței de muncă”, declara în acel moment, Békési Csaba, directorul executiv al AJOFM Bihor.
Mii de tineri elevi, însoțiți de profesori, au „asediat” Cetatea Oradea în cele două zile.
Evenimentul a fost organizat printr-un proiect implementat de Societatea Caritabilă „Don Orione” din Oradea, în parteneriat cu AJOFM Bihor, Camera de Comerţ şi Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Békés (Ungaria), Oficiul Guvernamental Békés şi Fundaţia pentru Dezvoltarea Afacerilor din judeţul Békés.
„Ceea ce am văzut astăzi la Oradea este obligatoriu să devină un exemplu de «Așa da» în toată țara. Este un eveniment destul de important care face parte din fișa postului la Ministerul Muncii, de a orienta tinerii în carieră. Îl plagiez pe domnul director și îmi place foarte mult ideea și, dacă se poate, în mod simbolic, următorul proiect pe care doresc să-l finanțăm din fonduri europene în legătură cu ocuparea și orientarea tinerilor în carieră se va numi «Îndrăgostirea tinerilor de meserie»”, a declarat, atunci la Oradea, Marius Budăi.
Abandonul școlar, o problemă
Ministrul a avertizat, în cadrul evenimentului organizat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), că problema abandonului școlar este foarte importantă deoarece va influența și evoluția societății românești în viitor și a evocat măsurile cu o influență directă luate deja de ministerul pe care-l conduce, punctând asupra nevoii de a oferi tinerilor o orientare profesională acceptabilă, eficientă financiar.
„Da, prevenirea abandonului școlar este o problemă, nu o să enumăr acum toate măsurile pe care le avem din punct de vedere al protecției sociale, al sprijiniri tânărului, a ce înseamnă noile reforme prin venitul minim de incluziune, unde, ca și componentă principală este încurajarea părinților pentru a-și găsi un loc de muncă, dar și o componentă de asistență socială care se va derula prin autoritățile publice locale, cu sprijinul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, și anume, prin aceste anchete sociale să vedem de ce anume au nevoie acești copii, pentru a nu abandona școala, fie pentru a-i încuraja pe aceștia să meargă la școală.
Am terminat de scris un proiect la Ministerul Muncii privind orientarea tinerilor în carieră, am făcut un proiect pilot în Oradea pentru a-l testa și l-am intitulat «Îndrăgostirea tinerilor de meserie». Îi ducem la școală pe copii, prevenim abandonul școlar, dar ce facem cu ei? Nu putem fi toți medici, nu putem fi toți juriști, economiști și atunci trebuie să gândim foarte mult ce facem cu învățământul dual, cu învățământul tehnic. Avem nevoie de parteneriatul pe care Guvernul trebuie să îl facă acum între Muncă, Familie și Educație, pentru că provocările sunt foarte mari.
Suntem aici în sală mai mulți părinți și dacă ar fi să începem cu noi, să ne întrebăm sincer care din noi i-am spune copilului nostru cu inima larg deschisă «fă-te strungar», am putea să vedem că avem nevoie să începem acest proces cu noi, părinții și apoi să discutăm cu copiii, să îi orientăm în carieră și să facem să ajungem la acel deziderat: îndrăgostirea tinerilor de meserie. Trebuie să le explicăm copiilor că a fi mecanic agricol nu mai este ce era odată.
Utilajele sunt de altă generație. Să fii strungar nu mai este ce era odată. Trebuie să știi să măsori, să calculezi, să desenezi și să vii la serviciu în cămașă, nu în halat”, a precizat Marius Budăi.
Trimite articolul
XAr vrea ei sa extinda salariul minim la nivel national. Si mariti si taxele la nivel de Oradea