În jur de o sută de oameni de afaceri din Oradea au încercat să aline suferinţele micuţilor care vor fi internaţi la SpitalulClinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu”. Prin promptitudinea cu care au răspuns invitaţiei Asociaţiei „Pro Valoare” de a se implica în proiectul „Ouăle gigant”, ei au încercat să îmbunătăţească condiţiile hoteliere ale micuţilor pacienţi ai Spitalului „Dr. Gavril Curteanu”.
După patru luni de muncă asiduă, cinci saloane de la etajul IX de la Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu”, renovate în cadrul proiectului „Ouăle gigant”, au fost date joi în folosinţă. Proiectul „Ouăle gigant” a fost iniţiat de Asociaţia „Pro Valoare” din Oradea, fondată şi coordonată de magnatul Alexandru Mudura.
Proiectul a început iniţial ca o expoziţie de ouă gigant. Cele 41 de ouă gigant, expuse la Lotus Center, au fost realizate de artişti, oameni de cultură, artişti, designeri, societăţi comerciale, jurnalişti, inclusiv cei din trustul Informmedia (Jurnal bihorean, www.bihon.ro, Bihari Naplo), profesori, studenţi şi elevi. Aceştia şi-au pus imaginaţia la contribuţie şi au realizat ouă de 1,5 m înălţime, pe care le-au expus în perioada 23 martie – 13 aprilie în Lotus Center.
Expoziţia a continuat în 13 aprilie cu o licitaţie, care a pornit de la preţul de 1.000 de lei. Cel mai mare preţ (10.000 de lei) l-a plătit însăşi iniţiatorul evenimentului, Alexandru Mudura. Acesta a achiziţionat oul realizat de studenţii de la AIESEC. În urma licitaţiei, Asociaţia „Pro Valoare” a adunat suma de 80.000 de lei. Fondurile adunate au fost direcţionate spre renovarea unei părţi a etajului IX a Spitalului Municipal „Dr. Gavril Curteanu”.
Lucrări
„Cei 80.000 de lei au fost utilizaţi, printre altele, pentru demolarea a 130 de metri pătraţi de tavan fals, 90 de mp de gresie, gletuieli, zugrăveli, tapet, covor din PVC şi anexele necesare, tubulatură şi uşi. De asemenea, peste 100 mp de pereţi de interior au fost demolaţi pentru recompartimentarea saloanelor. Astfel, fiecare salon beneficiază de o baie, în condiţiile în care înainte de renovare exista un singur grup sanitar la etaj”, a explicat Beatrice Szuhai, sufletul acestei acţiuni.
Lucrările artistice, cu personaje din poveşti, de pe pereţii camerelor şi de pe holul secţiei renovate au fost realizate de studenţii Facultăţii de Arte Vizuale Oradea, sub îndrumarea profesorului coordonator Amalia Judea. Lor li s-a alăturat şi designerul Ana-Maria Ciobanenco.
Prezenţi la festivitatea de deschidere a noii părţi renovare, managerul spitalului Ovidiu Pop şi viceprimarul Gheorghe Carp, fost director al spitalului, au mulţumit iniţiatorilor acţiunii, precum şi celor care au contribuit la realizarea ei, pentru iniţierea şi implicarea în proiect.
Crina Dobocan
80.000 lei din ouă-gigant, in Lotus Center
Citiți principiile noastre de moderare aici!