Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă (CAPDD) Bihor, în parteneriat cu Primăria comunei Roşia şi Ethical Travel Portal (Norvegia), derulează, până pe 14 ianuarie 2016, proiectul „Pădurea Craiului, destinaţie de ecoturism” cu un buget de aproape 140.000 de euro asigurat din Fondul ONG al guvernelor din Liechtenstein, Norvegia şi Islanda.
Ambiţiosul proiect sprijinit şi de Fundaţia pentru Parteneriat şi de Fundaţiapentru Dezvoltarea Societăţii Civile, vizează transformarea zonei sitului Natura 2000 Defileul Crişului Repede – Pădurea Craiului într-o autentică destinaţie ecoturistică, reprezentativă la nivel naţional şi european.
În primă fază se va dezvolta un document strategic, care să ofere viziune clară asupra stadiului în care se găseşte ecoturismul în zona munţilor Pădurea Craiului şi care sunt paşii de urmat pentru dezvoltarea sa.
Un alt studiu ştiinţific, ce va fi realizat prin proiectului, va oferi o viziune clară asupra patrimoniului natural şi cultural al zonei, cu un pachet unitar de prezentare, prin grafică şi text, a regiunii.
Site trilingv
Site-ul www.padureacraiului.ro va cuprinde, în limbile română, maghiară şi engleză, date utile pentru turişti privind zona Pădurii Craiului. Iar treilea document ce va fi realizat de CAPDD Bihor va reflecta imaginea de ansamblu a regiunii. Deja tradiţionalul festival „Zilele Pădurii Craiului” va propune o serie de standarde pentru viitor adresându-se la circa 5.000 de participanţi, localnici şi vizitatori.
Trasee GPS de ciclo-turism
Se vor dezvolta 5 trasee de cicloturism şi mountain-bike, care să lege obiectivele turistice şi structurile de cazare. Fiecare traseu va avea o fişă de prezentare cu poze, descrieri, hărţi şi date GPS.
Pentru iubitorii sporturilor în natură se vor înfiinţa şi două centre de închiriat biciclete care vor funcţiona ca şi centre de asistenţă tehnică dar şi dispecerat.
Pentru turiştii care vor vizita ecodestinaţia din munţii Pădurea Craiului, se vor realiza 2.000 de hărţi de calitate.
CAPDD Bihor va promova destinaţia ecoturistică Pădurea Craiului şi la târguri de turism regionale şi naţionale, urmărind ca minim 20.000 de potenţiali vizitatori şi 200 de operatori din domeniul turismului să fie informaţi privind această pitorească zonă din Bihor. Urmărind creşterea ofertei locale de servicii turistice şi a calităţii lor, CAPDD Bihor se va implica în certificarea acestora, conform standardelor Eco-Romania (http://www.eco-romania.ro/certification-system/how-it-works).
Cu sprijinul Primăriei se vor finaliza lucrările de amenajare şi utilare a centrului de vizitare deja existent în comuna Roşia. Aici vor funcţiona, pe tot timpul anului, un magazin de suveniruri, un punct de informare turistică şi unul de prezentare a zonei.
Pentru creşterea gradului de atractivitate a Peşterii cu cristale din mina Farcu, se va continua dezvoltarea muzeului minier. CAPDD Bihor va urmări realizarea unui parteneriat cu autorităţi locale, instituţii şi companii interesate în managementul acestei destinaţii de ecoturism. Parte a planului de management este şi identificarea unui grup de voluntari (companii de turism, afaceri din domeniul serviciilor de cazare sau alimentaţie publică, firme din regiune, etc.) care să sponsorizeze activităţile de conservare a naturii din aria protejată.
„Credem că realizarea acestor obiective va înscrie Pădurea Craiului în clubul select şi încă foarte restrâns al destinaţiilor ecoturistice din România”, conchid reprezentanţii CAPDD Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!