Doar trei dintre cele patru proiecte depuse de organizaţiile non-guvernamentale din Bihor au fost admise pentru finanţare la concursul judeţean de proiecte organizat de Direcţia Judeţeană de Tineret Bihor.
Astfel, Asociaţia Tinerilor Maghiari din Provincie a câştigat finanţare în valoare de 2.565 lei pentru proiectul „Tabără de dans popular”, AIESEC Oradea a obţinut o finanţare de 2.855 de lei pentru proiectul „Studenţie, mai mult decât facultate”, iar Uniunea Studenţilor Maghiari a câştigat un proiect în valoare de 3.580 de lei. Proiectul pe care Asociaţia Tinerilor Maghiari din Provincie îl va derula în perioada 5 august – 1 septembrie are ca obiectiv promovarea culturii şi artei dansului popular în rândul tinerilor din mediul rural din judeţul Bihor. În acest proiect vor fi implicaţi peste 150 de tineri, membri a zece trupe de dans din judeţ.
Cunoştinţe şi abilităţi
Proiectul „Studenţie, mai mult decât facultate” va fi derulat de AIESEC, în parteneriat cu Uniunea Studenţilor Maghiari, şi are ca scop îmbunătăţirea cunoştinţelor şi abilităţilor practice a 50 de studenţi orădeni în domeniul managementului proiectului, resurse umane, IT şi vânzări, respectiv realizarea unei conferinţe pe tema antreprenoriatului în Oradea. Proiectul AIESEC va debuta în 1 septembrie şi se va încheia în 28 noiembrie.
Uniunea Studenţilor Maghiari va derula a VIII-a ediţie a proiectului „Tabără de atelier: problemele minorităţilor din perspectiva studenţilor”, care are ca obiectiv oferirea de sprijin pentru integrarea studenţilor în viaţa comunităţii. Tabăra se va desfăşura la Remeţi, în perioada 14-17 octombrie.
„Proiectul depus de Asociaţia «Maganeri în dialog», intitulat «Cheia tinerilor din judeţul Bihor către fondurile europene» a fost singurul descalificat, întrucât la unul din criteriile de evaluare a luat punctajul unu, care era eliminatoriu. De asemenea, a avut un punctaj sub punctajul minim”, a precizat Daniela Băltăţescu, consilier în cadrul DJT Bihor.
C.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!