Cinci milioane de euro îi revin comunei Aștileu numai prin proiectul depus prin ADI Urban-Rural pentru rețeaua de gaz.
„În urmă cu câteva săptămâni, am dus apa și la ultima casă din comuna Aștileu, practic am finalizat extinderea reței de apă din localitatea Chistag. Cu această lucrare, comuna este alimentată cu apă potabilă 100%”, a spus primarul de Aștileu, Ionuț Lazăr.
Următorul nivel și cel mai ambițios proiect al primarului în anul 2021 este introducerea gazului în comună, scop în care proiectul a și fost depus în cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare.
„Proiectul depus prin ADI Urban- Rural este în valoare totală de 23,5 milioane de euro, din care nouă ne revenin 5 milioane de euro, fiindcă avem o zonă mai răsfirată, astfel că rețeaua se va întinde pe 37,5 km. Aceasta nu înseamnă însă că dacă, de exemplu, Aleșdului care îi revin mai puțini bani, va avea mai puțini beneficiari. Orașul e concentrat pe rețeaua de la blocuri și de la case. Noi vom avea zone răsfirate, cum sunt Călățea și Cornet, unde oamenii se vor încălzi în continuare pe combustibil solid. Chiar dacă gazul e prioritate zero, fiindcă nu e normal ca într-o țară care exportă gaz, să ne încălzim cu lemne. Și apoi, cât vom continua să ne tăiem pădurile? Suntem foarte mulțumiți că am depus printre primii proiectul, avem și punctaj foarte bun, deci avem șanse să fim printre primii care primim finanțare. Noi am și avut inițiativa de a avea constituit ADI împreună cu Țețchea, Tileagd și Aleșd, am avut studiul topo gata terminat, iar eu am un principiu: nu țin studii făcute la sertar, nu țin banii investiți în studii la sertar. Am ținut să dinamizez depunerea proiectului. Un astfel de studiu costă foarte mult, 120.000 de lei/ UAT, noi l-am făcut, dar am avut înțelegere și îl vom plăti anul viitor. Speranța noastră a celor din ADI Urban-Rural e să recuperăm o parte din banii pentru studiile topo făcute. Pentru a optimiza și eficientiza proiectul pentru introducerea gazului, ne-am dus împreună și am apelat la aceeași firmă de consultanță. Ne vom lega direct la rețeaua care e dusă până la Uileac, făcând și niște subtraversări. În ceea ce privește alte proiecte aflate în lucru, sperăm să valorificăm statutul de zonă montană, care constituie un avanjat la obținerea punctajului unui proiect depus prin AFIR și tot pe fonduri europene, vom conecta niște străzi secundare la rețeaua de canalizare. Avem speranța că 2021 va fi un an mult mai bun pentru toată lumea, dacă vom avea și sănătate, în primul rând. Premisele sunt bune, avem proiecte deja 10 milioane de euro pentru acest mandat”, este mesajul primarului de Aștileu.
[eadvert]
Trimite articolul
XBravo,un lucru bun.
Totusi, o data estimativa, cand va fi prima casa racordata ?
Cristian C
incepem sa ne laudam de parca el aduce gazul, asta o face CJ , de ce nu spui cine se ocupa de asta.