Parlamentarii români şi cei maghiari, reuniţi în cadrul grupurilor de prietenie între cele două ţări, s-au întâlnit recent la Gyula pentru a trasa colaborarea la graniţă în perioada 2014-2020. Liderul Grupului de prietenie România-Ungaria din cadrul Parlamentului de la Bucureşti, Szabo Odon, spune că pe ordinea de zi s-a aflat şi siuaţia proiectelor care sunt blocate în zona de frontieră, fiindcă nu există un acord parafat pentru continuarea lor între cele două Guverne. Reprezentanţii Ministerului Dezvolării din Ungaria, prezenţi la discuţii, au spus că au trimis un astfel de acord pe adresa Bucureşti-ului încă din martie, dar răspunsul întârzie. Semnarea acordului în sine este o formalitate, deoarece Guvernele de la Bucureşti şi Budapesta şi-au dat deja acordul pentru planurile operaţionale în baza cărora localităţile de la graniţă derulează proiecte comune.
Citiți principiile noastre de moderare aici!