Asociaţia pentru Promovarea Afacerilor în România organizează, joi, 20 ianuarie, ora 11.30, la Hotel Ramada, o conferinta cu tema „Microcreditarea în România şi Ungaria”. Evenimentul reprezintă momentul de lansare a proiectului „Cooperare transfrontalieră pentru facilitarea integrării pe piaţa muncii a absolvenţilor”.
Acesta se derulează în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007 – 2013, cofinanţat de Uniunea Europeană. Proiectul este implementat în parteneriat cu Fundaţia pentru Sprijinirea întreprinzătorilor din Hajdú-Bihar.
Vizaţi
La conferinţa pe tema microcreditării în România şi Ungaria sunt aşteptaţi să participe cât mai mulţi întreprinzători locali mici şi mijlocii din Bihor şi Hajdú-Bihar, reprezentanţi ai instituţiilor
financiare bancare şi nebancare, precum şi consilieri de creditare ori persoane care doresc să se specializeze în această activitate. În mod special, sunt invitaţi să participe şi studenti în ultimul an la facultăţile economice ale universităţilor din Oradea şi Debrecen.
Conferinţa pe tema microcreditării din România şi Ungaria îşi propune să aducă în faţă în faţă
agenţi economici interesaţi de microcredite cu specialişti ce pot oferi cele mai pertinente informaţii cu privire la cadrul legal şi condiţiile microcreditării. Participă lectori din partea principalelor companii de microcreditare din cele două ţări, din partea Ministerului Economiei Naţionale din Ungaria şi a Băncii Naţionale a României. Vor fi prezentate şi cazuri de excelentă practică din domeniul microcreditării.
S.Al.
Citiți principiile noastre de moderare aici!