În cadrul atelierului practic de la ora de Educaţie pentru sanatate, elevii, împreună cu părinţii, au pregătit salate de legume şi fructe. „Activitatea este o etapă proiectului «Vreau să trăiesc sănătos», demarat în clasa I-a. Proiectul este derulat împreună cu Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bihor – director dr. Zoia Bitea, fiind ajutaţi de biologul Carmen Dinescu şi doctor Călin Sonea”, ne-a precizat învăţătoarea, Elena Angelescu, coordonatoarea proiectului.
Pe de altă parte, şcolarii au primit şi câte o carte de la DSP Bihor, despre alimentaţia sănătoasă. La fel ca în poezia „Hora legumelor” din cartea amintită, legumele şi fructele au dansat până au ajuns salată.
Astfel, elevii clasei a III-a B au aflat că legumele şi fructele sunt izvor de sănătate şi nu mai strâmbă din nas când aud despre usturoi sau despre ceapă.
La sfârşitul orei, salatele de legume şi fructe s-au topit în farfuriile micuţilor.
D.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!