Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” a găzduit vineri prezentarea proiectului „Hand in hand for the environment protectio” (Mână-n mână pentru protecţia mediului înconjurător) centrat pe celebrarea Lunii Pădurii şi a Zilei Pământului.
Liceenii au vizionat vineri o expoziţie de obiecte şi o paradă de modă cu ţinute vestimentare confecţionate din deşeuri sau materiale reciclabile. Vestimentaţiile naturiste, realizate împreună cu elevii Grupului Şcolar „George Bariţiu”, au fost prezentate şi de Ziua Pământului în centrul Oradiei.
Luna Pădurii a fost serbată prin trei activităţi. Prin „Pădurea – prietena noastre” s-a dorit conştientizarea importanţei pădurilor pentru viaţă, subliniindu-se consecinţele defrişărilor, şi s-a discutat despre speciile de animale şi plante pe cale de dispariţie.
Plantări şi reciclări
În activitatea „Sărbătorirea lunii pădurii” elevii au amenajat un panou verde cu desene, planşe, postere şi obiecte realizate din materiale reciclabile. Ca acţiune de voluntariat, elevii au sădit goruni în Poiana Vânătorilor de la Hidişelu de Sus. Următoarele etape ale proiectului cuprind activităţi despre resursele de apă, colectări de hârtie, peturi, doze de aluminiu şi baterii, iar ultima activitate va fi despre stilul de viaţă sănătos prin alimentaţie.
C.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!