Primaria Oradea are în plan să transforme strada Alexandru Cazaban – zona cuprinsă între Biserica „Sfântul Duh Mângâietorul”, Sala Sporturilor „Antonio Alexe”, Casa Tineretului și Calea Alexandru Cazaban – în zonă pietonală.
Motiv pentru care în următoarea ședință extraordinară a Consiliului Local, ce va avea loc în data de 12 aprilie, proiectul va fi supus aprobării în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020 – POR 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.
„Estimăm că vom începe undeva pe finalul anului, dacă totul va decurge bine în cadrul procedurilor de licitație, urmând ca lucrarea să fie finalizată undeva pe sfârșitul anului viitor”, a precizat viceprimarul Florin Birta.
Investiții de calitate
Cu o durată de realizare de 15 luni, valoarea totală a investiției este de 15.3 milioane de lei și pesupune crearea unui centru în cartier cu un ambient relaxant și prietenos care să crească calitatea vieții în această zonă.
„În zona respectivă există o tratare a spațiului respectiv care are ca obiectiv principal creșterea calității zonei respective. Noi mizăm că acolo unde realizăm investiții publice de calitate, antrenăm și sectorul privat să facă investiții de calitate”, a spus primarul Ilie Bolojan în cadrul conferinței.
Piațeta, „vedeta” zonei
Pe o suprafață de teren de aproximativ 10.400 m2, strada ar urma să fie amenajată cu pavaje, cu 25 de plantani cu dimensiuni mari, 700 de plante perene și aproximativ 1500 mp de gazon rulou. Va funcționa și o fântână arteziană la nivelul solului, iar iluminatul din piațeta pietonală va fi de tip LED. Nu vor lipsi băncile și nici suporturile pentru biciclete.
„440 mp vor fi pavați cu piatră cubică, fiind un carosabil ocazional, 5745 mp vor fi pavați cu granit, fiind o platformă pietonală accesibilă tuturor cetățenilor din acea zonă și nu numai, iar aproximativ 1830 mp vor fi destinați spațiilor verzi”, a arătat viceprimarul Florin Birta.
Ce va însemna transformarea în stradă pietonală va fi interesant de văzut, în condițiile în care alte două zone urmează să fie transformate în centre de cartier: Parcul Magnoliei din cartierul Rogerius şi zona McDonald’s din cartierul Nufăru.
Scopul dezvoltării:
– Realizarea unui proiect integrat de spațiu urban;
– Dezvoltarea unei reţele verzi de spaţii publice care să ajute la reducerea emisiilor de carbon;
– Dezvoltarea unei rețele de piste de biciclete care să ajute la diminuarea traficului generat de autoturismele proprietate personală;
– Crearea unor trasee și spații exterioare pentru pietoni care să ajute la diminuarea traficului generat de autoturismele proprietate personală;
– Dezvoltarea unor proiecte de amenajare peisageră şi a unei strategii de mediu;
– Creşterea mixajului funcţional, respectiv a atractivității ansamblului urban.
Citiți principiile noastre de moderare aici!