Sâmbătă, de „Ziua Pompierilor din România”, pompierii militari vor sărbători 166 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii, moment istoric în care ostaşii Companiei de Pompieri Bucureşti conduşi de căpitanul Pavel Zaganescu au luptat cu îndârjire, curaj şi devotament împotriva armatei otomane net superioare numeric, aducându-şi astfel tributul suprem idealului Revoluţiei de la 1848.
În cinstea evenimentului şi a tuturor eroilor pompieri căzuţi la datorie de-a lungul timpului, ISU „Crişana” va organiza sâmbătă, o serie de activităţi ce se vor desfăşura după următorul program: cu începere de la ora 10:00 vor avea loc depuneri de coroane la Grupul Statuar al Pompierilor, la ora 10:15 va avea loc o şedinţă festivă, între orele 10:00 – 16:00 se va desfăşura „Ziua Porţilor Deschise” la sediul unităţii şi subunităţilor din întreg judeţul. De la ora 16:00, va avea loc un exerciţiu demonstrativ la Turnul Primăriei, scenariul presupunând stingerea unui incendiu şi salvarea unei persoane de la nivelul 1 al turnului.
Porţi deschise
În cadrul „Zilei Porţilor Deschise” organizate la sediul inspectoratului, situat pe strada Avram Iancu, numărul 9, Oradea, programul va include: între orele 10:00 – 12:00 prezentarea tehnicii de intervenţie, a echipamentelor şi accesoriilor din dotare şi sesiuni interactive de informare preventivă. Ulterior, de la ora 12:00 va avea loc un exerciţiu demonstrativ de descarcerare 1, la ora 12:30 un incendiu bucătărie generat de uleiul din tigaie – acţiune necorespunzătoare, la ora 13:00 exerciţii demonstrative de salvare de la înălţime cu autoscara mecanică- salturi pe perna de salvare, între orele 13:00 – 13:30 se va desfăşura un concurs de echipare contracronometru, urmat de exerciţiu demonstrativ de pătrundere într-un spaţiu incendiat, de la ora 14:00 se va desfăşura şi un concurs pentru copii – umplerea unui vas cu apă refulată prin pistol de înaltă presiune în 10 secunde. La ora 14:30 va avea loc o demonstraţie de aprinderea uleiului din tigaie fără a fi urmată de incendiu- acţiune corespunzătoare, de la ora 15:00 s-a pregătit un al doilea exerciţiu de descarcerare. Cu începere de la ora 15:30 se va desfăşura o probă din concursurile serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă, numită „scara de fereastră”.
ISU „Crişana” vă invită într-o călătorie inedită în universul pompierilor militari!
Vă aşteptăm!
Citiți principiile noastre de moderare aici!