De anul acesta, se schimbă celebrul program Tomate. Fermierii români vor primi în continuare subvenții, însă pentru cultivarea mai multor tipuri de legume, nu doar pentru roşii. Astfel, legumicultorii pot primi până la 2.000 de euro anual pe mia de metri pătrați cultivați. Se vor aloca cel puţin 150 de milioane de lei, schema fiind derulată sub monitorizarea APIA.
[eadvert]
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros a precizat că acest program de sprijin va înlocui Tomata, care s-a derulat pe o perioadă de patru ani şi care nu mai putea continua în acelaşi mod.
„Am spus că fostul program Tomate, care s-a derulat pe o perioadă de patru ani, nu va mai continua aşa şi am spus şi care sunt motivele: sumele foarte mari alocate şi efectul aşteptat care nu a mai venit, modul că a fost fraudat destul de grosolan, ca să mă exprim aşa, dar şi faptul că foarte mulţi legumicultori au cerut ca programul să fie extins la legume în spaţii protejate, nu doar la o legumă, astfel încât legumicultorii să aibă posibilitatea să cultive legumele care sunt cerute pe piaţă. De aceea am venit cu acest program, acest ajutor de minimis pentru susţinerea legumelor în spaţii protejate. Acum proiectul de HG este în curs de definitivare, în consultare cu mediul asociativ din legumicultură, şi se acordă pentru mai multe legume: ardei, castraveţi, tomate varza alba şi roşie şi vinete. Se acordă maximum 2.000 de euro pe o mie de metri pătraţi pe beneficiar pe an”, a precizat ministrul Agriculturii.
Prevederi
În cazul în care plafonul alocat pentru acest program este depăşit, suma se va reduce proporţional la toţi beneficiarii eligibili.
„Avem un plafon de 150 de milioane de lei, dacă valoarea alocată este depăşită cuatumul se reduce proporţional, această sumă se repartizează la toţi beneficiarii eligibili. Schema se va derula prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) ca să fie mai uşor verificabilă şi monitorizabilă, iar controalele se vor face de către comisii mixte APIA şi Direcţiile Agricole Judeţene”, a mai spus Adrian Oros.
Programul Tomate în spaţii protejate a fost lansat de fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, odată cu preluarea mandatului, la începutul anului 2017, fiind considerat ca un produs deficitar, pe care România îl importa masiv.
Citiți principiile noastre de moderare aici!