După tergiversări prelungite, Programul România-Ungaria 2014-2020 a fost finalmente aprobat de Grupul Comun de Lucru, prin vot, într-o întâlnire ce a avut loc la Arad, în 21-22 aprilie 2015. Anunţul a fost făcut de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), ieri.
Pentru 2014 – 2020, Programul are o alocare de 189 de milioane de euro din FEDR – Fondul European de Dezvoltare Regională şi este structurat pe șase axe prioritare. La aceşti bani se vor adăuga contribuţiile celor două state membre participante, câte 15%. Contribuţia aplicanţilor urmează să fie stabilită, urmând să fie anunţată prin ghidul aplicantului. Până acum, contribuţia pentru aplicantul de pe partea română a fost stabilită la 2%, iar pentru cel de pe partea maghiară la 5%. Există posibilitatea ca pentru 2014 – 2020 contribuţia aplicantului român să crească chiar până la 8%. Însă o decizie finală urmează să fie luată de către cele două state – membre, prin negocieri.
Prin comparaţie, programul de cooperare transfrontalieră (CBC) HU – RO 2007 – 2013 a avut o alocare totală de 248 milioane de euro, din care 211 milioane de euro bani europeni, din FEDR. Aşadar, alocarea europeană pentru RO – HU 2014 – 2020 este mai săracă cu 22 milioane de euro.
Oradea – oraş cheie
Autoritatea de Management (AM) pentru RO – HU va fi la Bucureşti, iar secretariatul tehnic comun (STC) a fost stabilit la Oradea. Tot la Oradea are loc şi controlul de prim nivel, la BRECO. Până acum, HU – RO era manageriat şi avea secretariatul la Budapesta. În urmă cu două săptămâni, preşedintele CJ Bihor, Cornel Popa anunţase că Oradea va deţine STC pentru Programul Ro – Hu, însă decizia finală a venit abia ieri, prin vot.
Programul aprobat miercuri la Arad urmează să fie aprobat de către ambele guverne, după care va avea nevoie şi de girul Comisiei Europene. Reprezentantul judeţului Bihor în Grupul Comun de Lucru pentru RO – HU este Horia Carţiş, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Bihor. Carţiş transmite că Oradea are un avantaj prin faptul că va deţine secretariatul tehnic comun, inclusiv prin faptul că apare o nouă instituţie cu statut european în Capitala Bihorului.
Programul HU – RO asigură finanţare pentru judeţele româneşti de pe graniţă – Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare respectiv cele maghiare – CSongrad, Bekes, Hajdu-Bihar şi Szabalcs – Szatmar – Bereg.
Citiți principiile noastre de moderare aici!