De miercuri cei care vor să-şi schimbe aparatele electrocasnice pot beneficia de vouchere cu valori cuprrinse între 200 şi 400 de lei. Pentru a putea beneficia de aceşti bani, doritorii trebuie să se înscrie în programul „Rabla pentru electrocasnice”. Pentru început, voucherele sunt disponibile pentru frigidere, maşini de spălat şi aparate de aer condiţionat.
Înscrierile se pot face de miercuri, 19 decembrie 2018, pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu – „Rabla pentru electrocasnice”.
Conform reprezentanţilor ministerului de resort, pentru acest program sunt disponibile 20 de milioane de lei în buget, echivalentul a 60.000 de vouchere.
Vouchere
Potrivit proiectului, finanţarea se acordă sub formă de vouchere pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, rerspectiv maşini de spălat rufe, frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice şi aparate de aer condiţionat cu eficienţă energetică clasa A++ şi A+++.
Astfel, se acordă vouchere în valoare de 200 de lei pentru înlocuirea maşinii de spălat cu alta care are eficienţa energetică A++ sau 300 de lei, înlocuirea cu una de categorie A+++. Tot 300 lei se acordă pentru înlocuirea aparatului de aer condiţionat cu unul din categoria A+++ sau A++.
Se vor acorda 300 lei pentru frigidere A++ şi 400 lei pentru cele energetică A+++.
Paşi de urmat
Pentru a beneficia de finanţare, cei interesați trebuie să acceseze aplicaţia electronică de pe site-ul (www.afm.ro) Administraţiei Fondului pentru Mediu şi să urmeze paşii de înscriere în program.
Astfel, solicitantul trebuie să completeze datele de identificare, adresa de domiciliu, adresa de e-mail şi numărul de telefon mobil valide, dacă acestea există, respectiv declaraţia pe propria răspundere potrivit căreia nu înregistrează obligaţii de plată la bugetul de stat şi bugetul local. Această declaraţie este predefinită şi se completează prin bifare.
După completarea tuturor câmpurilor din aplicaţia informatică, aceasta generează, automat, un mesaj de confirmare, care conţine numărul unic al înscrierii şi codul unic de accesare, date importante, deoarece cu ajutorul lor solicitantul se va loga în contul personal de pe site-ul AFM. Mesajul de confirmare este transmis către solicitant şi prin email.
După înscrierea solicitantului şi primirea mesajului de confirmare, se procedează la aprobarea finanţării, iar lista solicitanţilor aprobaţi se afişează pe site-ul AFM.
Dacă se regăseşte pe lista afişată, solicitantul accesează contul de utilizator de pe site-ul AFM, unde va găsi codul alfanumeric unic aferent voucherului, generat automat. Din acest moment, voucherul este valabil 15 zile, iar persoana fizică se poate adresa comercianţilor pentru a cumpăra echipamentelor eligibile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!