În acest an, Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret „Arcadia” sărbătoreşte 60 de ani de activitate. Festivităţile dedicate aniversarii „vârstei adevăratei maturităţi artistice” au avut loc în luna noiembrie, când Teatrul Arcadia a oferit două spectacole copiilor defavorizaţi şi când a organizat Gala „Arcadia 60”. Atunci, conducerea instituţiei de cultură a acordat diplome de excelenţă şi plachete aniversare unor personalităţi care, în decursul anilor, au contribuit la definirea Teatrului Arcadia ca un adevărat brand. Printre aceste persoane premiate şi care sprijină Teatrul Arcadia este şi Ecaterina Mânecan (Imprimeria de Vest). Manifestările închinate aniversării împlinirii a 60 de ani de activitate continuă şi pe parcursul lunii decembrie.
Program
Primele evenimente culturale s-au consumat deja. Astfel, în data de 3 decembrie, Teatrul Arcadia, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor a marcat Ziua Internaţională a persoanelor cu dizabilităţi. De Moş Nicolae, copiii au dăruit jucării semenilor lor aflaţi în dificultate. Acţiunea a fost organizată de Clubul Rotary, în parteneriat cu Teatrul Arcadia şi Asociaţia Artemotion şi a cuprins spectacole interactive: „Capra cu Trei Iezi” şi „Povestea lui Moş Nicolae”. Tot în 6 decembrie, pe scena Teatrului Arcadia a fost jucat spectacolul „Iona”, de Marin Sorescu. Spectacolul a fost organizat de Teatrul Arcadia şi Agenţia Teatrală „Cortina” din Iaşi.
Festivaluri
În data de 8 decembrie, în sala de spectacole a instituţiei de cultură a fost prezentat spectacolul „Miracolul”, o producţie realizată de Teatrul Arcadia şi Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”.
Şi Festivalul Judeţean „Naşterea Domnului, dar de Crăciun” a fost găzduit de Teatrul Arcadia. Spectacolul a fost organizat de Centrul pentru Educaţie Incluzivă „Orizont”, în parteneriat cu Teatrul Arcadia.
La sfârşitul săptămânii trecute, Orăşelul Copiilor şi Teatrul Arcadia a organizat un Festival de Dans pentru Copii. Astăzi, grădiniţele 37 şi 30 din Oradea îşi ţin aici serbarea de Crăciun.
Mâine, Teatrul Arcadia şi Asociaţia Dojo Maya Vital organizează a doua ediţie a spectacolului „Artă şi Arte”, iar în data de 15 decembrie va avea loc un nou eveniment caritabil. Este vorba de spectacolul „Cheiţa de Aur”, care va fi jucat în favoarea copiilor cu nevoi speciale din Oradea, Finiş, Ioaniş şi Batăr. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Fundaţia „Viaţa nouă pentru copii”.
Programul Teatrului Arcadia va continua în 15 decembrie cu serbarea de Crăciun a Grădiniţei „Trei Ursuleţi”, iar în 16 decembrie, cu a VI-a ediţie a Festivalului Judeţean de Colinde „Noi umblăm a colinda” şi cu expoziţia de icoane „Naşterea Domnului popas duhovnicesc”, organizat în de Episcopia ortodoxă din Oradea, parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor şi Consiliul Judeţean Bihor.
C.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!