Evenimentele se vor întinde pe parcursul a două zilei, vineri (15 martie) și duminică (17 martie). Conform tradiţiilor, comunitatea maghiară serbează în fiecare an, la 15 martie, începutul revoluţiei din 1848.
Efective ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor, împreună cu efective ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bihor, vor acţiona pentru a asigura buna desfășurare a evenimentelor. În vederea prevenirii incidentelor, a faptelor antisociale şi desfăşurarea în condiţii de siguranţă a manifestărilor, Jandarmeria Bihor face următoarele recomandări participanţilor:
„- să manifeste un comportament paşnic şi civilizat şi să respecte recomandările făcute de organizatorii adunărilor publice sau forţele de ordine;
– să nu se implice în acţiuni de natură a împiedica desfăşurarea normală a adunărilor publice şi să nu incite la asemenea acţiuni;
– să nu promoveze mesaje cu caracter xenofob, rasist, şovinist;
– să nu introducă sau să aibă, în timpul adunărilor publice, băuturi alcoolice sau obiecte contondente ce pot pune în pericol siguranţa participanţilor;
De asemenea, adresăm rugămintea organizatorilor ca recuzita participanţilor să nu aibă mesaje care contravin legilor în vigoare”.
Restricții în Oradea
Pentru siguranţa participanţilor la defilarea cu torţe, organizată la nivelul municipiului Oradea şi Salonta, în intervalul orar 19:00 – 20:00 vor fi aplicate restricţii de circulaţie, după cum urmează:
* În municipiul Oradea, pe strada Republicii, pe tronsonul cuprins între Parcul Petofi Sandor şi Magazinul Crişul.
* În municipiul Salonta, pe strada Principală şi strada 1 Decembrie
Program Ziua maghiarilor de pretutindeni
Vineri, 15 martie 2019
ora 11:00 – depunere de coroane la monumentul din Episcopia Bihor
ora 12:00 – depunere de coroane la mormintele revoluționarilor din 1848 -1849 din turnul Bisericii Reformate Rogerius
ora 14:00 – depunere de coroane la mormântul eroului martir polonez Kazimir Rulikowski din Cimitirul Municipal Oradea;
ora 14:40 – depunere de coroane la bustul revoluţionarului român Nicolae Bălcescu;
ora 18:00 – la statuia lui Szacsvay Imre din P-ţa Libertăţii:
Citirea mesajelor primilor miniştrii ai României şi Ungariei;
* alocuţiuni;
* depuneri de coroane;
Comemorarea de la statuia lui Szacsvay Imre va fi urmată – ca și în fiecare an – de un marş festiv cu făclii din P-ţa Libertăţii pe traseul str. Iosif Vulcan – str. Republicii până la bustul poetului revoluţionar Petőfi Sándor din Parcul Petőfi;
– ora 20:00 – depunere de coroane la bustul poetului revoluționar Petőfi Sándor;
Duminică, 17 martie 2019
* ora 12:00 – depunere de coroane la monumentul din curtea Bisericii Romano Catolică din cartierul Seleuș
* ora 13:15 – depunere de coroane la statuia Petőfi Sándor Sănmartin –Băile Felix
Citiți principiile noastre de moderare aici!