Pentru cei patru deputați bihoreni analizați, s-a verificat dacă au studii de licență, master, doctorat, în domeniul militar sau de securitate. Potrivit documentului, toți cei patru sunt licențiați în drept, diplomele fiind obținute la Universitatea din Cluj pentru doi dintre ei (Cupșa, Cătăniciu), iar Kiss și-a obținut-o la Universitatea din Oradea și Lasca la cea din Arad.
Lasca, fără CV
Voluntarii arată că deși publicarea CV-ului este obligatorie, iar parlamentarii ar trebui să îl facă public odată cu alegerile, deputatul Mihai Lasca nu a făcut acest lucru. Sursa citată arată a găsit mai probleme CV-urile publicate, precum perioade neacoperite în care nu e menționată nicio activitate.
„Actual deputat în circumscripția Bihor, Mihai Ioan Lasca prezintă un parcurs care ridică întrebări, provenind dintr-un univers aflat sub semnul infracțiunii, lipsit de experiență în mediul privat, ajuns în parlament pe listele AUR și în prezent neafiliat, făcând parte acum din partidul Patrioții Poporului Român.
[eadvert]
CV-ul domnului Lasca nu ne ajută foarte mult să-i înțelegem profilul întrucât nu este publicat pe site-ul Camerei Deputaților sau oriunde altundeva. Informații despre studii și parcursul profesional se găsesc, în ediție limitată, pe pagina personală. După absolvirea bacalaureatului în sesiunea de toamnă 1998, viața eroului este învăluită în ceață timp de trei ani. Mai aflăm că este licențiat în drept la Facultatea de Științe Juridice «Vasile Goldiș» din Arad în 2006, după care urmează o nebuloasă și mai lungă, de 11 ani, timp în care ocupațiile domnului Lasca nu sunt menționate”, se arată în document.
Traseista cu multe case
Nici CV-ul Steluței Cătăniciu nu este complet.
„Ce a făcut până la 34 de ani, nu ne spune in CV-ul depus la Camera Deputaților, unde este la al treilea mandat. În 1997 obține licența în drept la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca și își deschide imediat un cabinet de avocatură care a fost activ timp de 14 ani. În 2004 se lansează în politica locală și obține un mandat de consilier județean din partea PD. În 2008 avea să își găsească adevărata vocație sub bagheta lui Călin Popescu Tăriceanu, care o numește vicepreședintă PNL Cluj.
Numirea vine la pachet și cu un loc în Consiliul de Administrație la întreprinderea MECON SA și cu un loc eligibil la alegerile locale, unde câștigă un mandat de consilier. Firma MECON SA produce structuri metalice, componente pentru stații de sortare și tâmplărie PVC. Poate că în perioada lipsă din CV, doamna deputat a activat în aceste domenii, ceea ce i-a permis să fie numită în această poziție. Mai mult, pregătirea profesională multilaterală o recomandă să fie numită în toamna lui 2008, pentru câteva luni, și în consiliul de administrație de la Electrica Distribuție Transilvania Nord S.A.”, arată raportul.
Despre deputata de Bihor Cătăniciu se arată și că de-a lungul timpului s-a plimbat de la un partid la altul: PNL, PSD, ALDE, PRO-România.
În urma analizei declarațiilor de avere, voluntarii au aflat că banii declarați de Steluța Cătăniciu s-au înmulțit și deputata se clasează pe locul 5 în topul realizat în cadrul raportului.
„Veniturile se trec în declarația de avere ca fiind compuse din cele proprii, cele ale soțului/soției și cele ale copiilor aflați în întreținere (de exemplu alocația pentru copiii minori). Noi le-am adunat exact așa cum le-au declarat politicienii noștri sub semnătură”, adaugă sursa. Astfel, Steluța a declarat la începutul mandatului un venit de 396.372 lei, iar in declarația pe anul 2023, a declarat venitul de 355.279 lei
Tot o creștere se observă și la proprietățile acesteia.Astfel, suprafața totală a proprietăților deținute de aceasta a crescut cu 121 de metri pătrați, fiind clasată pe locul 1 în topul numărului de case și apartamente care i-au trecut prin mână, de-a lungul timpului, 18 în total.
„În 2010, doamna Cătăniciu deținea un apartament cumpărat în 1996 și o casa construită în 1972, primită prin donație. Anul următor a fost unul miraculos, în care a primit, prin partaj cu soțul ei, nu mai puțin de 11 apartamente în comuna Florești de lângă Cluj Napoca. Interesant este că cei doi soți nu s-au despărțit, dar au împărțit frățește apartamentele construite pe un teren care le aparținea”, arată raportul.
„Univers sub semnul infracțiunii”
Dintre deputații bihoreni se remarcă Mihai Lasca, căruia i s-a făcut analiza individuală.
,,Actual deputat în circumscripția Bihor, Mihai Ioan Lasca prezintă un parcurs care ridică întrebări, provenind dintr-un univers aflat sub semnul infracțiunii, lipsit de experiență în mediul privat, ajuns în parlament pe listele AUR și în prezent neafiliat, făcând parte acum din partidul Patrioții Poporului Român”, transmite integritate.ro.
Potrivit datelor găsite de voluntari, din 2017 și până în 2020 (când își începe mandatul de deputat) Mihai Lasca a fost antreprenor, fiind administrator și/sau asociat la 3 firme. Cea mai longevivă ocupație o desfășoară ca administrator în cadrul firmei de pază și protecție Grande Guard Legion SRL. În paralel, în 2018 a fost asociat și administrator la Premium Guard Security SRL, pentru ca în 2019 să fie asociat 50% la Grand Burger SRL, firmă în prezent radiată. „Și cam aceasta e toată experiența profesională a domnului Lasca înainte de deputăție”, sunt concluziile studiului. În politică a intrat în perioada anului 2020, luna august, în partidul AUR, iar 5 luni mai târziu a devenit deputat pe listele aceluiași partid
În declarațiile de avere, nu a trecut niciun cont bancar, iar în 2019 acesta a declarat ca a trăit cu 1.500 de lei pe lună, potrivit declarației de avere.
Și Lasca și Cătăniciu, probleme legale
În 2012 Steluța Cătăniciun a fost aleasă deputată pe listele PNL, intrând în parlament.
„Numai că o ajunge din urmă o decizie de incompatibilitate. Deși era consilier local, asigura apărare calificată și asistență juridică permanentă mai multor societăți comerciale care aveau relații de afaceri sau chiar litigii pe rolul instanțelor cu Primăria Cluj. În urma unei sesizări, doamna Cătăniciu a fost declarată în stare de incompatibilitate și i-a fost interzis să mai ocupe funcții publice timp de trei ani. În martie 2017 sentința a rămas definitivă și, conform legii, ar fi trebuit să părăsească Parlamentul. Dar nu l-a părăsit. Cu complicitatea colegilor și a unei chichițe juridice nu-și pierde mandatul de deputat, rămânând să facă legi pentru țară”, arată sursa citată.
Cătăniciu este președinta Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții. Mai este și membru în Comisia juridică, de disciplină și imunități.
Viața privată a deputatului Mihai Lasca este descrisă ca fiind „plină de evenimente îndoielnice pentru un om care se vrea a fi un vector de îmbunătățire a societății”.
„Cu un temperament cam vulcanic, actualul deputat a fost implicat în multiple manifestări violente. Încă din timpul liceului, conform ziarului Bihoreanul, acesta și-a bătut un coleg, lăsându-l inconștient, și a scăpat de exmatriculare cu ajutorul pilelor. Se pare că, încă de mic, domnul Lasca și-a format bine obiceiurile, atât de a intra în scandaluri cât și de a ieși din ele. În 2012, a fost implicat într-o bătaie cu doi interlopi din Oradea. Nici în timpul mandatului de deputat nu «se lasă» de aceste obiceiuri: în 2021, a fost condamnat la 2 ani cu suspendare pentru că a blocat un drum național și l-a luat la bătaie pe actualul soț al fostei partenere de viață. Sentința nu a vizat, însă, și statutul său de parlamentar, acesta rămânând în funcție”, arată profilul realizat de cei de la Integritate pe bune.
În 2007, Lascaa a fost condamnat la 3 ani cu suspendare pentru complicitate în înșelăciune, după ce a păcălit un străin să schimbe o bancnotă falsă de 500 de euro.
„În continuare, a fost judecat de DIICOT Oradea pentru constituirea, în 2012, a unui grup infracțional cu scopul de a scoate ilegal din țară migranți, la care se referea, conform Adevărul, ca „oile ălea negre”. Nu în ultimul rând, a fost trimis în judecată tot de către DIICOT pentru participarea la grup infracțional în clonarea de carduri. Utilizând cardurile false, gruparea a cheltuit un total de peste 300.000 euro, conform Bihoreanul. Cu un asemenea trecut, nu este de mirare că presa nu se sfiește să-l numească «interlop»”, se mai arată în raport.
Trimite articolul
XAsa votanti asa parlamentari, dar eficienta este aceeasi si a unuia care nu are studii sau a unuia care este profesor universitar ptr. ca ei nu fac politica pentru vocatie si pentru alegatori ci o fac pentru interesele lor personale, parvenitism, avantaje speciale, pensii speciale in rest apa de ploaie si gargara ieftina.
Cu batausul asta nu m-as duce la vot never. Mai bine aleg UDMR !
-
cine dracu il alege pe agramatul ala?pe bune, ala nu stie lega 2 cuvinte.
Atât ca acele comisii nu există și nici nu rezulta legătura cu componenta CSAT.
DACA AM AVEA JUSTITIE PE BUNE, CE DOI PENALI DIN FRUNTEA ORASULUI SAU PRIMARUL SI SEFUL CONSILIULUI AR TREBUI SA STEA LA OCNA CEL PUTIN 100 ANI
-
Si tu pe scaunul electric
Interesant ca Lasca a obtinut licenta in Arad in anul 2006… A facut cumva doua facultati in paralel? In perioada acea era student la IMT Universitatea din Oradea. A fost dat afara din facultate pentru scanda cu un profesor, daca bine tin minte. In orice caz este un exemplu de evitat, nu de urmat, nu are ce cauta in politica!