De 31 de ani la catedră, coordonatoare a mai multe proiecte naționale și internaționale, coordonatoare a peste 30 de cărți și reviste, ghiduri și auxiliare, mentor la nivel internațional, membră a peste 14 fundații din lume, printre care și în Asociația cadrelor didactice din Grecia, Monica Diana Hădărean a participat la mai multe concursuri internaţionale de unde s-a întors cu premii.
Cel mai bun profesor din 2021
Dintre acestea amintim: premiul HUMCEN, unde a atras cel mai mare număr de voturi, premii ale Edukos Unite of Schoolars- una din cele mai mari fundații din India în parteneriat cu Universitatea Princeton SUA, premii atribuite de alte fundații din India, pentru cel mai bun profesor al anului 2021. Recent, profesorul de la Beiuş s-a clasat printre cele 11 femei, la nivel mondial, care luptă pentru umanitate, pace și solidaritate, primind marele premiu internațional acordat în Nigeria, Africa; ,, Global Service to Humanity Award”.
[eadvert]
Activitatea derulată la nivel internaţional are rădăcini mai vechi. De exemplu, în 2018 a implementat în școală proiectul Internațional School Award, sub egida Consiliului Britanic, împreună cu o școală din Pakistan. Pe baza proiectului, doamna profesoară a fost cunoscută în țările din Asia, și a legat prietenii și colaborări cu țări ca: India, Bangladesh, Palestina, Tunisia, Indonezia, Sri Lanka, Nigeria, Egipt, Maroc. Pe baza parteneriatelor, proiectele internaționale au luat amploare, și s-au finalizat cu publicarea mai multor cărți și reviste la nivel internațional, cărţi şi articole despre cultură, interculturalitate, prietenie, despre metode de predare online pe timp de pandemie. Ultimele două cărţi și reviste au fost premiate cu locul I la concursul de publicații internaționale din India: ,, Best magazine content write up award”.
Doamna profesoară participă ca moderator, mentor la conferințe internaționale despre metode noi de predare, mai ales despre metode de predare online în țări ca India, Indonezia, Pakistan, Nigeria.
În anul școlar 2021-2022, doamna Hădărean va lansa un proiect internațional despre pace, solidaritate, umanitate în lume, proiect care se va derula și în țări din Africa și SUA. Împreună cu reprezentanți ai Asociației cadrelor didactice din Grecia, va publica o carte cu articole în domeniul cercetării didactice, o carte la nivel internațional, o carte despre bune practici în predare – învățare- evaluare.
Prin aceste proiecte, se urmărește colaborarea dintre țări europene și țări din îndepărtata Asie, se leagă prietenii între cadrele didactice, legături atât de importante mai ales acum când pandemia a încercat să ne izoleze, se urmărește deschiderea spre nou, spre alte culturi și civilizații. Lecțiile live, clasă în clasă, au fost de mare succes deoarece copiii din toată lumea au putut interacționa cu copiii noștri, punându-se astfel și bazele consolidării limbii engleze.
În cadrul proiectelor s-a urmărit și s-a creat legătură între profesorii mai multor ţări, indiferent de religie şi naţionalitate, activităţile au fost pe diverse teme: cultură, conservarea mediului, învăţarea şi practicarea limbii engleze, jocuri recreative, tradiţii, obiceiuri, istoria naţiunilor şi a ţărilor implicate, eradicarea sărăciei, dorinţa de pace în lume.
Educaţia, care include un sistem complex de acțiuni și influențe de natură formativă și informativă, are un rol major în dezvoltarea psihică și în formarea personalității umane. Cunoaşterea şi înţelegerea celuilalt reprezintă un proces progresiv şi complex. Elevii implicați în aceste proiecte au reușit să-și valorifice creativitatea pentru a-și prezenta temperamentul și caracterul, folosind diverse modalități. Activităţile derulate în cadrul proiectelor internaționale, au certificat faptul că o gândire emoțională bine dezvoltată îl poate ajuta pe elevii școlii să se integreze mai ușor în societate, să socializeze, dar și să se descurce în orice situație și ipostază, ceea ce duce la valorizarea și afirmarea lor. Aceste activități derulate în cadrul Liceului Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș”, Beiuș, au reușit să formeze și să consolideze grupuri parteneriale care să promoveze valori, să dezvolte comunicarea, atât în limba română, cât și în cea engleză, să îmbogăţească încrederea și înţelegerea, să consolideze solidaritatea și toleranţa. Proiectele de parteneriat internaționale au o formă modernă şi complexă de învăţare-evaluare şi se bazează pe toate formele de organizare a activităţilor: individual, pe perechi, pe grupe, frontal, grupele participante devenind o comunitate de învăţare, în care fiecare contribuie atât la propria formare, cât şi la procesul de învăţare colectiv.
Doamna profesoară Hădărean este optimistă, chiar dacă educaţia nu trece prin cele mai bune momente. Aceasta fiindcă e deschisă la schimbare şi e gata să deschidă porți ,,virtuale” spre lumea cunoașterii, a colaborării și a prieteniei.
Trimite articolul
XLupta pentru umanitate? Vai de capul ei.
Se pare ca doar in spatiu n-a fost, in rest a marcat tot. Pacat ca n-a auzit nimeni de ea.