La peste 220 de mii de lei se ridică amenzile aplicate de Protecţia Consumatorilor Bihor în preajma Sărbătorilor Crăciunului. Din cei 94 de operatori economici controlaţi, 89 au fost depistaţi cu deficienţe. Controalele derulate în perioada 25.11-20.12.2014 au avut ca tematică „calitatea, modul de comercializare şi etichetare a alimentelor specifice sărbătorilor de iarnă: carne, produse zaharoase, ciocolată şi produse din ciocolată, produse de cofetărie, produse de patiserie”.
„În timpul acţiunii tematice de control au fost verificaţi 94 operatori economici, fiind constatate abateri la 89 dintre aceștia. Au fost întocmite 89 procese verbale de constatare a contravenţiei prin care au fost aplicate sancţiuni contraventionale în valoare totala de 223.500 lei”, ne-a informat Giani Bura, comisarul şef adjunct al Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Bihor.
Deficienţe
Dintre deficienţele constatate, amintim: comercializarea produselor având termenul de valabilitate stabilit de producător depăşit; comercializarea produselor având modificări organoleptice – arsuri de frig de la expunerea la rece; sau a produselor cu starea termică schimbată – produse refrigerate deşi pe eticheta produsului starea acestuia era «produs congelat»; comercializarea produselor care au etichetele cu elemente de identificare şi caracterizare greu lizibile, cu caractere foarte mici, şterse, suprapuse, greu sau imposibil de citit. Unii operatori economici nu aveau afişate preţurile de vânzare ale produselor în mod vizibil, lizibil, fără echivoc. S-a mai constatat lipsa datelor de identificare ale distribuitorului sau importatorului produselor; lipsa traducerilor elementelor de identificare şi caracterizare ale produselor, precum şi utilizarea în unitate a unui mijloc de măsurare – cântar fără a avea verificarea metrologică efectuată la zi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!