„Până pe 31 august, dată ce reprezintă termenul limită de depunere a cererilor pentru ajutorul acordat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) producatorilor de lapte de vacă din zone defavorizate, la Centruş Judeţean APIA Bihor au fost depuse un numar de 193 cereri pentru 391 capete bovine”, a precizat Traian Abrudan, directorul centrului.
Conform normelor în vigoare, de acest ajutor specific pot beneficia crescătorii de vaci de lapte, persoane juridice sau persoane fizice autorizate şi întreprinderile individuale sau familiale. Persoanele fizice neautorizate pot depune cererea, cu obligaţia să se autorizeze şi să depună copie de pe certificatul de înregistrare la Registrul Comerţului până la data de 25.10.2010.
Pentru a beneficia de acest sprijin financiar, producătorii de lapte trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. Astfel, beneficiarii trebuie să deţină cotă de lapte pentru livrări sau vânzări directe, iar efectivul de vaci de lapte pentru care solicită ajutor financiar să fie înscris în Registrul Naţional al Exploataţiilor. Totodată, efectivul pentru care se solicită ajutor specific anual trebuie menţinut în exploataţie pe perioada derulării schemei.
Sprijiniţi
Din judeţul Bihor au putut depune cereri pentru acest sprijin fermierii din Aleşd, Lazuri de Beiuş, Borod, Bratca, Budureasa, Bulz, Câmpani, Căbeşti, Criştiorul de Jos, Lunca, Nucet, Pietroasa, Roşia, Ştineu, Şuncuiuş, Curăţele, Finiş, Vaşcău şi Tărcaia.
Ajutorul specific se acordă pentru un efectiv cuprins între două şi maximum 15 capete vaci de lapte. „Cuantumul ajutorului specific este de cel mult 100 euro/cap de vacă şi se calculează după finalizarea verificărilor, prin raportarea numărului de animale eligibile la plafonul de 22.447.205 euro, aferent acestei forme de sprijin”, a concluzionat şeful APIA.
Nerespectarea condiţiilor de eligibilitate prevăzute pentru acordarea ajutorului specific poate atrage, după caz, reducerea sau chiar excluderea de la plată, respectiv penalităţi şi sancţiuni multianuale.
S.Al
Citiți principiile noastre de moderare aici!