Judecătoria Oradea a respins marți contestația la executare formulată de Consiliul Județean Bihor față de executarea silită a hotărârii prin care Curtea de Apel Oradea a suspendat efectele generate de HCJ nr. 101/2021 și nr. 102/202, care au fost calificate ca fiind acte administrative de bază.
[eadvert]
Potrivit avocatului Sergiu Hercuț, reprezentantul locuitorilor din Aleșd care contestă proiectul, practic instanța a „decis că executarea silită pornită de către reclamanți e legală și pe cale de consecință, CJ ar avea obligația de a suspenda lucrările”. Sentința de marți a Judecătoriei Oradea nu este definitivă.
Curtea de Apel Oradea a decis în iunie 2022 suspendarea celor două hotărâri de Consiliu Județean Bihor (HCJ 101 și HCJ 102), prin care s-a instituit culoarul de expropriere a lucrării de utilitate publică „Varianta de ocolire Aleşd”, respectiv prin care s-au aprobat indicatorii tehnico-economici aferenți, până la judecarea procesului pe fond.
În cazul șoselei Aleșd, localnicii s-au revoltat din cauză că noul drum ocolitor va băga de fapt traficul de pe DN1 printre case. Cei afectați au pornit un proces pentru anularea hotărârilor de Consiliu județean care reglementează coordonatele investiției.
Proiectul, realizat în parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), este unul dintre cele mai contestate proiecte de infrastructură ale administrației Bolojan. Pe rolul instanțelor se află în prezent mai multe procese deschise de locuitorii din Aleșd afectați de traseu. Astfel, în momentul de față, pe rol sunt 7 dosare principale, în care s-a solicitat anularea actelor pe care se întemeiază proiectul.
Finanțare pentru centură
Contractul de finanțare pentru Centura Aleșd a fost semnat la jumătatea lui iulie, la sediul Ministerului Transporturilor.
Valoarea totală a contractului pentru centură este de 120 de milioane de lei, din care valoarea totală eligibilă este 102 milioane, iar TVA-ul aferent, de 18 milioane, este neeligibil. Termenul de execuție este de 15 luni, 3 luni pentru proiectare și 12 luni pentru execuție, iar lucrările au demarat pe 2 iunie 2022, când a fost emis ordinul de începere a lucrărilor.
CNAIR nu a plătit exproprierile pentru Centura Aleșd. Motivul: „se modifică traseul”
Trimite articolul
XNu va lăsați batjocoriți de betonari!
-
Mihaela ești dusa cu pluta, daca nu vrei betoane du-te la tine la țară cu drumuri de pământ și noroi noi vrem drumuri betonate, autostrăzi cat mai multe.
-
Si cat mai multa poluare, praf si zgomot.
In oradea deja e ca intr-un sat de nebuni, acum ducem dezvoltarea in judet! -
Vesnicul comentariu al unui om care de-abia stie sa scrie si sa citeasca
-
Deci oamenii trebuie sa isi sacrifice viata si casele pentru fercirea judetului. Gandire ceausista.
judecatori nu au dreptul si competenta sa opreasca lucrarile unei investitii aprobate, traseul acesteia ci doar la cuantumul despagubirilor, ori unii judecatori isi depasesc competentele stabilite de lege .
-
Esti destept ca initiatorul proiectului.
-
Iar tu ești dus cu pluta, habar n-ai pe ce lume trăiești, după tine și cei ca tine sunteti gică contra la tot ce se face pentru dezvoltare, drumurile naționale toate trec printre case in localități sau trezit câțiva din Aleșd duși cu pluta sa ceară stoparea lucrărilor că sa nu treacă centura pe lângă casele lor.
-
Tocmai, centurile nu se fac printre case, iar dezvoltare nu inseamna doar drumuri.
-
-
Noi cei 99% ce am votat Bolojan, vrem betoane, demolari, defrisari, numai betoane vrem, asta e dezvoltarea cat mai multe santiere si betoane
-
Ar fi beton să te facă statuie, să fii cinstit pe măsură… de către păsări…
-
-
-
Sper sa vina sa te exproprieze si pe tine, fix dupa ce ai investit masiv in casa ta si sa-ti ofere jumate din pretul corect.
Dar probabil ca tu esti un loser din ala care sta in chirie in ceva garsoniera, ca n-ai rezlizat nimic in viata ta si traiesti de pe o zi pe alta.
Aia ca tine comenteaza ca n-au realizat nimic si urla invidia in ei probabil. Penibil.
Judecătorii care dau asemenea sentințe de blocare a lucrărilor de investiții aprobate de guvern, trebuie exclusiv din magistratură pentru necunoașterea legii și incompetență, nu este rolul instanțelor sa blocheze lucrările stabilite, de către specialiști în domeniu.
-
Comentari de la un expropiat mintal.
-
Eu vreau centturi, vreau demolari, vreau betoane. Sigur cei cu case si terenuri le-au furat
-
da de ce nui aresteaza pe toti??
cum adica ?
centrura trebe facuta pentru binele tuturor
-
Nici dvs nu sunteți în relații prietenești cu gramatica. Despre logica cred nu e cazul sa deschidem o discuție dureroasă
-
V(s) o de(z)svoltat Bolojan:))))))
-
Daca o ducem asa nu vom avea in veci nici autostrazi, nici sosele nici macar sosele ocolitoare. Va mai aduceti aminte cei care au calatorit in Ungaria in ’90, 91 ssoseaua principala Oradea – Budapesta trecea prin toate localitatile, in ’95 majoritea loclitatilor erau deja ocolite. Azi suntem in anul de gratie 2023!
-
Nu contesta nimeni ca nu ar fi necesare, dar nici facute fara cap, cu orice pret. In conditiile in care nu se ofera alternativa viabila, comoda la automobil, sa face centuri, inele, cu o banda pe sens, printre case, nu face decat sa amane problema. Nu mai vorbesc de inversunarea asta, starea conflictuala, incapatanarea cu care se face orice, chiar si gresit. Se pare ca in goana dupa imagine, ratiunea nu mai conteaza.
-
Centura si de trece crestul prin localitate e foarte buna, cei cu case sa se mute in Teleorman
-
Văd că Sandu, propagandistul de serviciu își bagă ideologia lui peste tot cu dezvoltarea asta forțată, că așa a vrut pixul lui Bolojan.