Pentru a nu pune părinții și elevii pe drumuri, la început de an școlar, Direcția de Sănătate Publică Bihor a simplificat procedura. Astfel, DSP Bihor arată că nu le va solicita aviz epidemiologic celor care revin din vacanță.
„Având în vedere începerea noului an școlar (2023/2024), pentru a preveni deplasarea și adresarea inutilă a părinților și copiilor sănătoși la medicul de familie și în consecință aglomerarea pacienților la cabinetele de medicină de familie din județul Bihor, și în conformitate cu art. 12 și Anexa nr. 16 din Metodologia privind asigurarea asistenţei medicale a antepreşcolarilor, preşcolarilor, elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar şi studenţilor din instituţiile de învăţământ superior pentru menţinerea stării de sănătate a colectivităţilor şi pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos, din 27.07.2023 aprobată prin Ordinul comun al Ministerului Sănătății/Ministerului Educației nr. 2508/4493 din 2023 informăm părinții elevilor și preșcolarilor că «la revenirea din vacanțe NU se va solicita antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor aviz epidemiologic»”, notează DSP Bihor.
Există însă și câteva excepții. Astfel, medicul de familie eliberează documente medicale doar pentru înscrierea într-un nou ciclu de învățământ, respectiv creșă, grădiniță, clasa pregătitoare, clasa a IX-a.
[eadvert]
La înscrierea în creșă ori grădiniță se va prezenta adeverința medicală de înscriere în colectivitate, modelul din Anexa nr. 16.1 la metodologia din ordinul comun menționat (împreună cu avizul epidemiologic și dovada de vaccinare a copilului- Anexa nr. 16.2 la metodologia din ordinul comun menționat).
La înscrierea în clasa pregătitoare și la înscrierea în clasa a IX-a este necesară adeverința medicală de înscriere în colectivitate (împreună cu dovada de vaccinare a copilului) eliberată de medicul de familie, dar doar dacă micuțul a frecventat o grădiniță, respectiv o școală în care nu există cabinet medical școlar.
„Direcția de Sănătate Publică Bihor a fost informată că medicii de familie au primit solicitări din partea părinților pentru eliberare de avize epidemiologice (și a alor documente) pentru copiii care au frecventat unități de învățământ cu cabinet medical școlar. În consecință, am transmis către Inspectoratul Școlar Județean Bihor rugămintea să informeze toate unitățile de învățământ preuniversitar privitor la metodologia în vigoare privind documentele eliberate de medicii de familie pentru preșcolari/școlari la începerea unui nou an școlar”, spune dr. Daniela Rahotă, directorul Direcției de Sănătate Publică Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!