Potrivit rectorului printre problemele ridicate de cei
prezenţi la întânire au fost
„reabilitarea spaţiilor, lipsa spaţiilor la
anumite facultăţi, redistribuirea lor, probleme
salariale, dotarea tipografiei cu aparatură
performantă, dar mai ales lipsa locurilor de
parcare”.
Nu au locuri
Cadrele didactice şi cele nedidactice s-au
plâns de lipsa locurilor de parcare. Potrivit
rectorului „aceştia s-au
împărţit în două tabere: una
care a cerut personalizarea locurilor de parcare, iar
cealaltă doreşte parcare liberă”.
Cornel Antal a declarat că a ales o soluţie
de mijloc: „mărirea numărului de
carduri de acces pentru barieră, până
când parcarea va fi ocupată în
totalitate”.
Universitatea Oradea dispune de 180 de locuri de
parcare pe malul Peţei şi încă 40
pe strada Universităţii. În spatele
Universităţii, spre piaţa de vechituri,
există încă vreo 400 de locuri de
parcare, dar acestea nu sunt încă betonate.
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!